Recunosc, am păcătuit! N-am stat cu sufletul la gură şi cu cămara goală în aşteptarea TVA „denominată” de Guvernul Ponta. Nu mi-am scuipat în sân a minunare şi nici nu mi-am şoptit îndemnuri motivaţionale în timp ce mă bărbieream festiv pentru a merge la shopping. N-am simţit nevoia să exclam, cu ochii daţi extatic peste cap, „Uite, frate, ce chestie!”

Cât să mai crezi şi în găina vecinului?

Am adoptat - ruşine să-mi fie! - atitudinea rezervată (aproape nesimţitoare) a celui care nu se aşteaptă ca găina vecinului să fie curcă, pentru simplul motiv că i s-a mai năzărit asta cândva şi – fatalitate! – s-a dovedit a fi tot o amărâtă de găină. Ba chiar mai costelivă, parcă şi-un pic atinsă de „aviară”. În tot cazul, nicidecum la dimensiunile aproape „struţeşti” construite prin strategia de marketing.

Însă chiar dacă am avut o serioasă infuzie de Toma necredinciosul în mine, tot am sperat un pic. E drept, puţin, foarte puţin. Cât să nu zică lumea că-s fatalist, nihilist, duşman al poporului social-democrat. Numai că iar am sperat degeaba...

Da. Recunosc. M-am gătit şi m-am dus la super, super-super, hiper, mega, giga etc, samd, să constat cu ochii mei minunea scăderii preţurilor. Vroiam să văd învierea speranţei, înălţarea nivelului de trai, vindecarea slăbănogului şi – why not? – a doua înviere a morţilor. Vax! N-am găsit – cu vreo trei excepţii notabile – decât o minunată manipulare.

Socoteala de acasă...

Dar tot eu sunt de vină. Categoric! Că prea-mi place să vorbesc pe cifre. „Ce-ţi mai place să socoteşti!”, mi-ar trânti-o colegii de la presa tabloidă, desigur dacă aş fi o vedetă fără chiloţi şi nu un ziarist oarecare. Dar să revenim la shopping.

Cu cinci zile înainte, stimulat de un pensionar studios, îmi notasem conştiincios, ca un elev al marelui maestru al taxelor şi impozitelor, vreo 30 de preţuri. Aşa, de control. De luare aminte şi de cronică a vremurilor. Aveam la îndemână, carevasăzică, un sistem de referinţă în jurul căruia puteam să-mi edific strategia comportamentală în prăvălie.

Pe 2 iunie (că am zis să dau negustorilor un avans de 24 de ore), înarmat cu lista, am luat la pas magazinele care-mi inspiraseră „opera”. Şi ce să vezi? Lăcrima mercurialul ca Sfânta! Minuni peste minuni şi reduceri peste reduceri. Uite! Uleiul dintr-un sort se ieftinise, conform etichetei lăudăroase, de la 5,99 lei la 5,49  lei. Minunat! – zic. Apoi mă uit pe listă: 5,49. Hopaaa! Adicălea, ce? Acum cinci zile era 5,49 iar acum, după ieftinirea produsă de scăderea TVA, e tot 5,49?  În ce sistem numeric or fi socotit?

24 din 30 o fi mai bine decât 6 din 49

Povestea s-a repetat, pas cu pas, pentru 24 dintre cele 30 de produse din lista mea. Aşadar, Zâna măseluţă m-a tras din nou în piept. Şi ce mult am crezut că de data asta o să vină... Glumesc! N-am crezut. Ştiam că nu-i nicio zână, ci doar fata de la marketing, care „fantezeşte” noi metode de aburit clientul.

Acuma, după ce momentul s-a consumat (şi e clar că nu-i nicio ieftinire), mi-a mai rămas doar să mă întreb, ca alde Cocoşilă şi Moromete în faţa gazetei, care-i şpilul. Ăla electoral – hm! – nu pare a fi, că nu cred că electoratul român e chiar atât de oaie încât să nu-şi dea seama că preţurile au rămas tot alea. E clar că e altceva.

Nu ţipa la mine, ştire!

Iar dacă mă uit la ultima ştire ce urlă la mine nervoasă de pe ecranul televizorului – aia, dom’le, despre faptul că DNA a început urmărirea penală împotriva lui Victor Ponta într-un dosar cu conflicte de interese şi alte treburi cu iz de corupţie -  încep, parcă, să întrezăresc ceva. Un pic, cu ochiul stâng, că dreptul e tumefiat după ce m-am izbit cu capul de-un raft cu alimente la preţuri mai mici după reducerea TVA.

Glumeam! Am căzut din pat în timp ce visam că nu-i poantă povestea lui Ponta despre TVA.