VIDEO Peste 9.000 de kilograme de legume au fost confiscate de poliţiştii de investigare a fraudelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comercianţii din Matca nu au putut justifica provenienţa legumelor. Foto: Adevărul
Comercianţii din Matca nu au putut justifica provenienţa legumelor. Foto: Adevărul

S-a întâmplat în această dimineaţă într-o acţiune pe linia respectării legislaţiei cu privire la comercializarea legumelor, condiţiile de autorizare, informarea consumatorilor, calitatea produselor şi provenienţa acestora la comercianţii de legume şi unităţile de alimentaţie publică din comuna gălăţeană Matca.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au verificat 18 agenţi economici (întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate şi societăţi comerciale), la opt dintre aceştia constatându-se nereguli.

Astfel, poliţiştii au identificat patru comerciaţi care nu au putut justifica, prin documente, provenienţa legumelor comercializate, fapt pentru care au fost sancţionaţi contravenţional cu suma de 1000 lei fiecare, conform legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, aplicându-se măsura complementară a confiscării pentru cantitatea de 9080 kg legume (cartofi, ceapă, morcovi, usturoi).

De asemenea, lucrătorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Galaţi au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.400 lei pentru nerespectarea dispoziţiilor ordonanţei 21/1992 privind protecţia consumatorului, în timp ce poliţiştii de ordine publică au sancţionat contravenţional un alt agent economic cu suma de 1000 lei, pentru deranjarea ordiniii şi liniştii publice conform Legii 61/1991 privind  sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Întreaga cantitate de legume confiscate urmează a fi valorificată prin unităţi specializate anume desemnate de către Direcţia Finanţelor Publice, sumele obţinute vor fi vărsate la bugetul de stat.

Tone de legume fără acte, confiscate din patria legumelor

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite