Peste 10.000 de ţigări de contrabandă, descoperite în caroseria unui microbuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul acestuia a rămas fără ţigări, iar pentru că era la a doua abatere, s-a ales şi cu dosar penal întocmit de poliţiştii de frontieră.

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au oprit în trafic, pentru control, pe raza municipiului Galaţi, un autoturism marca Mercedes Sprinter, condus de către Anatolie P., cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, în vârstă de 37 ani.

Cum aveau informaţii că omul se ocupă cu traficul de ţigări, poliţiştii l-au invitat la sediul S.T.P.F. Galaţi, pentru un control mai amănunţit.

„Colegii noştri au descoperit în caroseria autovehiculului, în partea din spate, cantitatea de 10.400 ţigarete, marca Winston, cu timbru de acciză R. Moldova. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 2.340 lei, a fost ridicată în vederea confiscării”, ne explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Vică Tănase.

Bărbatul s-a ales şi cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “introducerea în sau scoaterea din ţară, de doua ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri”.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite