O nouă expoziţie de pictură la galeriile „Nicolae Mantu”: La taină cu Pădurea, de Silvia Ichim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul expoziţiei Silviei Ichim
Afişul expoziţiei Silviei Ichim

Artista se află la debutul expoziţional, iar evenimentul este organizat de Uniunea Artiştilor Plastici. Accesul publicului este liber.

Luni, 1 iunie, începând cu ora 18.00, la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” din Galaţi, are loc vernisajul expoziţiei-debut de pictură „La taină cu Pădurea”, a artistei Silvia Ichim. În spaţiul expoziţional, publicul va putea vedea 31 de pânze în care autoarea ne prezintă tot atâtea ipostaze din natură, văzute prin ochiul ei de artist.

Silvia Ichim s-a născut la Galaţi, pe 6 iulie 1955 şi dintotdeauna a avut o pasiune pentru pictură. În 2012 a început să-şi pună în practică acest vis, pictând în special pesaje de natură, pe care le-a reunit în cadrul acestei expoziţii.

„Prin picturile mele vreau să împărtăşesc publicului iubitor de artă o parte din viziunea mea asupra naturii. Natura, pentru mine, înseamnă culoare, emoţie şi viaţă. La taină cu Pădurea este, de fapt, o discuţie pe care eu o port cu natura, iar tablourile pe care eu le expun, sunt mici fragmente din aceste conversaţii”, a declarat Silvia Ichim.

Expoziţia de pictură „La taină cu Pădurea” de Silvia Ichim este organizată cu sprijinul Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Galaţi şi va putea fi vizitată până pe 20 iunie 2015. Intrarea este liberă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite