Amănuntele unui asasinat cu gangsteri şi sute de martori, care a îngrozit Galaţiul. Verdictul care nu poate şterge moartea unui om torturat în mijlocul străzii
0Incidentul sângeros petrecut în urmă cu doi ani, în plină zi, pe una dintre cele mai circulate străzi din Galaţi, în urma căruia un tânăr a fost ucis în chinuri groaznice de o bandă de cartier, a şocat opinia publică. Cei patru asasini vor ispăşi 56 de ani de puşcărie.
În august 2013 o crimă odioasă săvârşită în plin centrul Galaţiului de către o gaşcă de cartier a şocat sutele de martori care au asistat la incident. Patru indivizi au abordat un bărbat în plină zi (potrivit martorilor era în jur de ora 15,00), l-au doborât la pământ şi l-au lovit cu bâtele şi cu picioarele până când acesta a decedat în chinuri cumplite.
Maniera în care au acţionat cei patru asasini a schimbat toate tiparele cunoscute până atunci în privinţa răfuielilor dintre găştile de cartier. Practic, violenţa a ieşit din tenebrele nopţii, unde se consuma până atunci, şi a răbufnit la lumină, spre groaza opiniei publice.
„Astfel de manifestări trebuie pedepsite exemplar, pentru că toleranţa faţă de ele induc ideea că oraşul este la mână nelegiuiţilor” declara, la vremea respectivă, conducerea Poliţiei gălăţene, interpelată fiind în cadrul Comisiei de Dialog Social.
Pumni, sticle-n cap, bâte
Cercetările făcute de oamenii legii cu privire la modul cum s-a petrecut incidentul din august 2013 au scos la iveală faţa hidoasă a lumii care se ascunde în ceea ce numim generic „găşti de cartier”.
Pe fondul unei beţii amicale, într-un local de duzină, între Laurenţiu Chiseliţă (38 ani), zis „Hara” (cel care avea să ajungă la morgă) şi Ionuţ Bunduc, zis „Boschet”, a izbucnit un scandal de proporţii. S-au rupt scaune, s-au spart geamuri şi, pe fondul pumnilor şi al îmbrâncelilor, Chiseliţă i-a spart o sticlă-n cap lui Bunduc.
Laurenţiu Chiseliţă, victima
Acesta a ajuns la spital cu mai multe tăieturi, în timp de Chiseliţă a dat bir cu fugiţii şi, vreme de câteva zile, a trăit ascuns. „Nu mai ieşea nicăieri, stătea ascuns în casă, pentru că se temea că banda lui Boschet o să-l omoare”, a declarat în instanţă Tereza Harabagiu, mama mortului.
Interesant este că Bunduc a refuzat să dea detalii poliţiştilor cu privire la incident, declarând că s-a rănit după ce a alunecat şi s-a lovit de un geam. Însă la mijloc nu era protejarea agresorului, ci ideea de răzbunare, care începea să se contureze.
La doar câteva zile după incident, Ionuţ Bunduc, însoţit de Florin Uricaru, Laurenţiu Neculau (zis „Lorenzo”) şi Marian Bănuc (zis „Porc”), i-au făcut lui Chiseliţă o vizită la domiciliu. „Era în toiul nopţii. Înjurau la uşa apartamentului şi-l provocau să iasă afară să dea socoteală”, îşi aminteşte mama victimei. Mărturia este confirmată şi de vecini, care au auzit scandalul produs.
Era preambulul la ceea ce avea să urmeze. În 31 august 2013, Laurenţiu Chiseliţă a părăsit domiciliul pentru a-şi vizita o rudă internată în spital. Ceea ce nu ştia el era că banda lui Bunduc pusese un „planton” în faţa blocului, care-i urmărea toate mişcările. Aşa s-a aflat că victima a ieşit în stradă, iar gaşca a sunat adunarea.
L-au interceptat pe Chiseliţă chiar în apropierea domiciliului, pe strada Brăilei (în apropiere de mall-ul „Dunărea”). Acesta a încercat să fugă, însă a fost ajuns din urmă după circa 200 de metri, în faţa unei grădiniţe, a fost doborât la pământ şi a fost lovit sălbatic, timp de aproape zece minute, cu pumnii, picioarele şi cu bâtele. Agresorii nu s-au oprit decât în clipa în care victima şi-a dat duhul.
Acesta este locul unde s-a produs crima.
Tortură, omor, încercare de ştergere a urmelor
A fost tortură urmată de omor, aveau să conchidă anchetatorii. Interesant este că incidentul a fost înregistrat pe camerele de supraveghere din zonă, ceea ce avea să uşureze foarte mult ancheta.
Totul se întâmpla sub privirile a sute de trecători, însă nimeni nu a intervenit. „Inculpaţii au mizat pe lipsa de implicare a trecătorilor, fiecare dintre persoanele prezente întâmplător în zonă alegând să-şi apere propria integritate”, se consemnează în rechizitoriu.
În cursul nopţii următoare, după ce s-a confirmat că Laurenţiu Chiseliţă a murit, asasinii au încercat să şteargă urmele. Camerele de supraveghere i-au surprins în timp ce puneau bâtele folosite la crimă în portbagajul unei limuzine de culoare închisă, al cărei şofer nu a fost identificat.
Verdictul în dosar a fost dat vineri, 29 mai 2015, la Tribunalul Galaţi. Doi dintre inculpaţi - Ionuţ Bunduc şi Marian Bănuc - care au ales să recunoască faptele aşa cum le-au prezentat procurorii, s-au ales cu pedepse cumva mai uşoare: 13 ani şi cinci luni, respectiv şase ani şi două luni de închisoare. În schimb, ceilalţi doi inculpaţi – Florin Uricaru şi Laurenţiu Neculau – care nu au recunoscut fapta, în ciuda dovezilor, au primit câte 18 ani şi şase luni de închisoare.
Aproape 100.000 de euro daune
În proces a intervenit şi mama victimei, Tereza Harabagiu. Aceasta a solicitat daune morale de un milion de euro, însă magistraţii au decis să-i oblige de inculpaţi la plata a 400.000 de lei daune morale şi 16.000 de lei daune materiale.
Toţi cei patru inculpaţi sunt deja în stare de arest.
CITEŞTE ŞI