Neatenţia la volan face victime. Patru persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere petrecute în judeţul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele şoferilor implicaţi în accidente. Foto: Adevărul
Poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele şoferilor implicaţi în accidente. Foto: Adevărul

Patru bărbaţi au fost răniţi în urma a două accidente rutiere petrecute în judeţul Galaţi. În ambele cazuri şoferii au intrat în coliziune cu autoturismele care se deplasau pe sensul opus direcţiei de mers.

Primul accident s-a petrecut în satul Hanu Conachi, comuna Fundeni, unde, un bărbat care se afla la volanul unei autoutilitare, a încercat să evite un obstacol aflat pe partea carosabilă şi a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. La volanul acestuia se afla un  bărbat de 57 de ani din comuna Umbrăreşti.

Din impact a rezultat rănirea conducătorului auto şi a pasagerului din primul autoturism cât şi vătămarea conducătorului celui de-al doilea autoturism.

La scurt timp, un bărbat de 56 de ani din comuna Pechea, în timp ce conducea un atelaj hipo pe sensul opus direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani din comuna Cudalbi.

În urma impactului a rezultat rănirea căruţaşului, fără a necesita internarea acestuia în spital, dar şi decesul calului.

„În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele şoferilor pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt IPJ Galaţi.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite