Naufragiul Mogoşoaiei - cea mai mare tragedie de pe Dunărea Maritimă

Accidentul a avut loc într-o dimineaţă ceţoasă de septembrie a anului 1989. 239 de oameni au murit înecaţi după ce nava de pasageri Mogoşoaia s-a ciocnit frontal cu un împingător bulgăresc care nu avea lumini de semnalizare pe timp de ceaţă.

În urmă cu aproape 24 de ani, pe 10 septembrie 1989, la ora 8.00, Portul Galaţi era plin cu sute de oameni care aşteptau cu nerăbdare ca nava de pasageri „Mogoşoaia” să-i ducă acasă, pe malul drept al Dunării, în localitatea tulceană Grindu-Pisica. Aveau de parcurs maxim zece kilometri, dar vremea ceţoasă le-a încurcat toate planurile. La un moment dat, un zvon cum că „Mogoşoaia” nu mai pleacă din port a creat o stare de nervozitate printre cei 255 de pasageri care voiau cu tot dinadinsul să ajungă la casele lor. 

Sub presiunea oamenilor nervoşi şi obosiţi, autorităţile portuare au decis ca, în ciuda ceţii dense, nava să-şi respecte orarul. Din cauza vizibilităţii reduse, până la ora 8.05 nu vaporul nu a putut pleca. La 8.06, vizibilitatea s-a îmbunătăţit, amebele maluri putând fi zărite cu ochiul liber, ceea ce a permis plecarea navei în cursă.

După doar doi kilometri parcurşi în aval de Portul Galaţi, ceaţa a revenit, iar vizibilitatea s-a redus sub 200 de metri. Atunci a apărut secun da fatidică! În faţa navei Mogoşoaia a apărut, parcă de nicărieri, impingătorul bulgăresc „Peter Karamincev”. Impactul a fost inevitabil. Până să se dezmeticească pasagerii şi echipajul, în doar câteva secunde, vasul românesc s-a scufundat. Strigătele de ajutor ale celor câţiva pasageri, care nu au mai avut loc în cabine şi se aflau pe puntea vasului, au fost  zadarnice. 239 de suflete au dispărut în apele Dunării. Doar 16 au reuşit să se salveze.

Ce a urmat, nimeni nu-si poate imagina! A fost nevoie de zece zile şi zece nopţi în care s-a lucrat non-stop la ramfluarea navei şi scoaterea cadavrelor. L-a întâlnit şi pe singurul supravieţuitor al echipajului de pe Mogoşoaia, Laurenţiu Nenciu pe care a reuşit să-l convingă să vorbească despre cele mai grele clipe din viaţa lui. Despre acea zi tragică şi în acelaşi timp norocoasă pentru el. Supravieţuitorul teribilei tragedii povesteşte: „La 7.40, după ce am terminat de mâncat, m-am dus la schelă şi am început îmbarcarea pasagerilor. Înainte de plecare, a venit şi electricianul Ioniţă Hodorogea împreună cu fiica sa care avea în jur de 6-7 ani. Spunea că vrea s-o plimbe cu vaporul. Deodată am văzut un catarg, dar fără luminile corespunzătoare pentru ceaţă. Când mai aveam câţiva metri de convoi şi abordajul era evident, pilotul nostru a spus: Ne loveşte! Şi în acel moment, am ieşit afară ca să văd cum şi unde ne loveşte. Am văzut lovitura care m-a proiectat în peretele comenzii (cabinei de comandă n.n.), dar mi-am revenit imediat. Vaporul a început să se încline cu o viteză destul de mare şi, în acel moment,  parcă aşterptam cu toţii să revină la poziţia normală. Dar acest lucru nu s-a întmplat. În momentul în care peretele vertical devenise orizontal, m-am căţărat pe el şi am luat-o la fugă spre chila navei după care am sărit în apă, pe burtă, fără să mă ud pe cap şi am început să înot, cu gândul că trebuia să mă îndepărtez repede de vapor. N-am văzut în apă nicio persoană sau coleg de-al meu”. Laurenţiu Nenciu avea la acea vreme 24de ani. Adică toată viaţa înainte. Pozele de la faţa locului sunt făcute de Miliţie şi Securitate şi au fost accesibile publicului după 1990. A fost realizat şi un film - „Ghemul destinelor” – în care se poveste despre marea tragedie navală . De asemenea, s-a scris şi o carte - „Mogoşoaia, istoria unei tragedii” – autorul ei fiind Petre Rău.