Monarhist: „Informaţiile despre Casa Regală le primim de la foştii secretari PCR, deveniţi cerberi ai monarhiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iona Furtună (în centrul imaginii) la un miting monarhist FOTO Colecţia personală
Iona Furtună (în centrul imaginii) la un miting monarhist FOTO Colecţia personală

Ioan Furtună, preşedintele filialei Galaţi a Asociaţiei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei este unul dintre cei mai entuziaşti monarhişti, dar nu s-a ferit niciodată să-şi facă publice nemulţumirile legate de faptul că în jurul Familiei Regale s-au adunat o serie de „cerberi” care sunt  „foştii secretari utc/pcr”.

Ioan Furtună, preşedintele filialei Galaţi a Asociaţiei Naţionale pentru Rastaurarea Monarhiei (ANRM) este un monarhist dur. Pentru principiile lui se luptă cu oricine, trece  munţii şi mările dacă este nevoie. De altfel, de-a lungul timpului, s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai entuziaşti susţinători ai monarhiei româneşti, deşi acest lucru i-a atras o  mulţime de necazuri, dar şi de frustrări, după cum chiar el povesteşte.

„Monarhia salvează România”

Pentru Ioan Furtună, ideea de monarhie este totul. Este soluţia la toate problemele României, „căci Regele este deasupra jocurilor politicienilor”. Că nu ste un monarhist de conjuctură o demonstrează faptul că şi-a axat existenţa pe susţinerea regalităţii. Afacerea lui, un salon de înfrumuseţare deschis în 1991, se numeşte „Prinţesa Margareta” şi este decorat nu meroase simboluri monarhice, iar asta i-a adus necazuri şi cu republicanii, dar cu monarhiştii.

Între 1993 şi 1994 patronul salonului de înfrumuseţare a dormit mai mult în incinta firmei, pentru că afacerea lui îi enerva pe mulţi. S-a trezit de mai multe ori, în crucea nopţii că persoane pe care nu le-a cunoscut niciodată i-au aruncat cu pietre în geamuri şi i-au spart firma cu însemne regale.  Ba chiar apărut şi telefoane de ameninţare.

„Mă suna unul, frecvent - Alo, Prinţesa Margareta? Da, îi răspundeam. Ei lasă că-ţi scoatem noi Prinţesa Margareta din cap, te prindem noi prin centru şi-ţi rupem picioarele”, îşi aminteşte regalistul gălăţean.

image

Dar asta n-a fost tot. A fost reclamat la un moment dat şi de un monarhist taliban din Galaţi că ponegreşte numele Principesei.  „A făcut reclamaţie atunci la un ziar naţional, de unde i s-a răspuns că dacă familia regală nu a obiectat cu nimic, nu-i nicio problemă”, povesteşte Nelu Furtună.

La vizita Reginei Ana, aproape să fie linşat

În 1995, la vizita Reginei Ana la Galaţi (regele Mihai n-a fost lăsat să intre în ţară), Ioan Furtună s-a numărat printre cei care au organizat totul. Vremurile erau, însă, foarte tulburi.

Dacă la vizitele prin judeţ (Regina amâncat la masa unei familii de ţărani, la Fârţăneşti, dar a vizitat şi mănăstirea Buciumeni) atmosfera a fost calmă, la Galaţi lucrurile au stat cu totul altfel. Invitată la o întâlnire cu studenţii, Regina Ana s-a pomenit apostrofată şi huiduită de o serie de grupuri de la tineretul FSN, aşa că momentul a fost scurtat pentru evita incidentele.

Regina Ana

Ioan Furtună, faţă în faţă cu Regina Ana, la masa unor ţărani gălăţeni FOTO Colecţia personală

Singurul care a avut curajul să se contreze cu grupurile turbulente a fost Ioan Furtună, care le-a strigat „Studenţii bolşevici!”.  A fost la un pas să fie linşat de câţiva indivizi violenţi, în vreme ce poliţiştii au încercat să-l „salte”, dar a scăpat pentru că prietenii lui au făcut un cer în jur şi l-au protejat.

Regina Ana FOTO Colecţia Ioan Furtună

Ioan Furtună şi Regele Mihai, la Galaţi, în 1998 FOTO Colecţia personală

Regina Ana s-a coafat la Prinţesa Margareta

Atunci, Regina Ana a aflat despre salonul familiei Furtună, despre care chiar a cerut detalii. Trei ani mai tarziu, când a vizitat din nou Galaţiul (de data aceasta împreună cu Regele Mihai), Regina a cerut să fie coafată de patroana de la „Prinţesa Margareta”.

„Majestatea Sa era de-o modestie nemaipomenită. Avea ungiile îngrijite, dar nu încărcate cu ojă. A vrut chiar o coafură extrem de simplă”, a povestit Paula Furtună, soţia regalistul gălăţean.

Despre „confiscarea” Regelui

Ioan Furtună nu se sfieşte să facă aprecieri dure la politicienii „convertiţi” care, deşi iniţial l-au blamat pe Regele Mihai, refuzându-i accesul în ţară, ulterior l-au acaparat, iar adevăraţii monarhişti, care s-au luptat pentru democraţie, au fost daţi deoparte.

Ioan Furtună. FOTO C. Crângan

„Foştii prigonitori ai Regelui din anii ’90 au devenit nişte gazde de drept  - deh, cu studii la Ştefan Gheorghiu - iar noi, visătorii acelor ani,  privim acum printre gratii. Informaţiile despre Casa Regală le primim de la foştii secretari utc/pcr,  deveniţi cerberi ai monarhiei române”, spune, cu amărăciune, Furtună.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite