Incendiu la un atelier de tâmplărie din Galaţi. Au ars 10 metri pătraţi din acoperişul unui imobil şi 100 de metri pătraţi de cherestea
0Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a intervenit astăzi cu patru autospeciale cu apă pentru a stinge un incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din Galaţi. Focul s-a extins şi la acoperişul unei clădiri aflate în vecinătate.
.Un incendiu a izbucnit astăzi la un atelier de tâmplărie situat pe strada Marii Uniri din Galaţi. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi au reuşit să stingă focul în aproximativ o oră.
Flăcările au distrus 100 de metri pătraţi de cherestea şi alţi 10 metri pătraţi din acoperişul unei case învecinate cu atelierul de tâmplărie.
Din fericire, nu s-a înregistrat nicio victimă, iar pompierii efectuează în prezent cercetări pentru a stabili cauza incendiului, a declarat locotenent colonelul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.