Hoţ prins de poliţişti în timp ce fura din incinta unei firme. Bărbatul a fost reţinut de oamenii legii
0Un bărbat de 32 de ani din Galaţi s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat şi cel mai probabil va fi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţişti pe când subtiliza banii dintr-un portofel ce se afla pe un birou din incinta unei societăţi comerciale.
Pe 13 martie, poliţiştii Secţiei 1 din Galaţi au fost sesizaţi de un angajat al unei societăţi comerciale situate pe strada I.L. Caragiale despre faptul că, în timp ce se afla în interiorul punctului de lucru, a observat o persoană care, profitând de faptul că uşa de acces a imobilului era neasigurată, a pătruns fără drept în incinta acestuia.
”Poliţiştii au depistat persoana în interiorul societăţii comerciale şi au stabilit că este vorba de un bărbat de 32 ani din Galaţi. Asupra acestuia a fost găsită suma de 2.450 lei, bani sustraşi dintr-un portofel ce se afla pe un birou”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei păgubite. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.