Graficiana care desenează extraordinar în metal îşi descrie tehnica. „Acidul sapă exact acolo unde este desenul“

Cornelia Nicolaescu Burlacu (60 de ani) excelează în una dintre cele mai complicate şi mai frumoase tehnici artistice: gravura. Este şi un extraordinar grafician, iar zecile de expoziţii pe care le-a avut de-a lungul anilor stau mărturie în acest sens, dar a preferat întotdeauna să îmbine pasiunea sa pentru desen cu gravura.

Cornelia Nicolaescu Burlacu (60 de ani), profesoară de grafică la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, este una dintre puţinele femei din România care gravează. 

Aceasta este o tehnică a artelor vizuale ce constă în săparea, incizarea, perforarea sau obturarea prin diverse procedee fizice ori chimice a unei suprafeţe, de regulă plane, fie în vederea imprimării şi multiplicării ulterioare a imaginii, fie pentru obţinerea unui obiect artistic de sine stătător. 

Aceasta este, de fapt, o nişă, graficienii preferând să se ducă mai mult în zona desenului electronic şi nicidecum pe gravură, în special în metal, care necesită un efort considerabil.

Pasiunea pentru desen o are din copilărie. I-a plăcut natura şi, implicit, să deseneze peisaje. S-a născut în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, şi s-a mutat destul de des, deoarece tatăl său era ofiţer în armată, fiind detaşat în diverse zone ale ţării. 

De la părintele său a moştenit talentul pentru desen, care, îşi aminteşte ea, făcea schiţe frumoase. A urmat Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi şi apoi a încercat de câteva ori să dea la facultatea de profil din Bucureşti, fără succes, însă. „Nu se aprecia creativitatea, ci studiul după figură umană“, ne explică artista cum erau evaluaţi la acea vreme tinerii care doreau să urmeze o facultate în domeniul artelor.

Nu a renunţat niciun moment la visul său de a deveni grafician şi gravor, iar după Revoluţie, cu doi copii mici, a fost admisă la Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti. La facultate l-a avut profesor pe celebrul Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor român. „De la dumnealui am căpătat această pasiune pentru gravură“, ne spune ea. Şase ani a făcut naveta între Bucureşti şi Galaţi, dar ne mărturiseşte că nu a regretat niciun moment.

Expoziţie de gravură încă din facultate

În timpul facultăţii, a participat la o expoziţie cu o gravură, care a fost rapid cumpărată de un profesor de design de la Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, soţul ministrului Culturii de la acea vreme. „Pentru mine a fost ceva extraordinar să aud că profesorul mi-a cumpărat lucrarea care, de altfel, a fost şi prima mea gravură“, ne povesteşte cu emoţie Cornelia Nicolaescu Burlacu. 

După absolvire, a lucrat o scurtă perioadă la o bibliotecă din Bucureşti, dar pasiunea pentru grafică şi gravură a primat în cele din urmă, iar Cornelia a revenit la Liceul de Arte din Galaţi ca profesor în 1997. Artista a pregătit până acum mai multe generaţii de olimpici. Secretul dascălului este că le transmite elevilor săi o anumită stare, ceea ce face diferenţa la olimpiada de arte plastice, unde trăirile copiilor sunt la fel de importante ca şi desenele lor. 

„Eu pun suflet în fiecare dintre aceşti copii, dar nu toţi sunt capabili să înţeleagă asta. Este un lucru cu care trebuie să te obişnuieşti“, ne dezvăluie profesoara. Cornelia are o anumită tehnică pe care o aplică în lucrul cu copiii. De exemplu, dacă elevii trebuie să deseneze clădiri, le povesteşte despre istoria acestora, introducându-i cumva în atmosfera care a animat odată acele imobile. „Comisia de la olimpiada de grafică simte când elevul desenează doar mecanic sau o face cu sentiment, cu stare şi punctează acest lucru. Mi se pare normal să fie aşa“, ne spune profesoara.

Unii dintre foştii săi elevi au ajuns, la rândul lor, profesori, unii chiar la facultatea de arte, cum este cazul lui Şerban Tudor. Profesoara crede însă că organizatorii olimpiadelor de arte plastice trebuie să se implice mai mult pentru a asigura condiţii mai bune pentru copii. 

„Eu am fost însoţitoare la olimpiade, iar elevii sunt cazaţi în cămine care nu sunt foarte dotate. Olimpicii au avut, de pildă, anul trecut, în aceeaşi zi atelierul, expoziţia şi premierea, pentru că nu au mai avut bani să-i ţină. Mâncarea e proastă, baia este pe hol şi aşa se ajunge ca elevii cei mai buni să refuze să mai meargă la olimpiade de teamă să nu se îmbolnăvească. Cei care au condiţii foarte bune acasă şi care sunt talentaţi nu mai acceptă sub nicio formă să meargă la olimpiade. S-a ajuns astfel ca numai cei cu o situaţie mai modestă să accepte, iar asta nu este deloc normal“, ne spune profesoara.

Au închis bisericuţa din satul lui Creangă ca să o deseneze

Cornelia Nicolaescu Burlacu ne mărturiseşte că a pierdut şirul expoziţiilor personale de grafică şi de gravuri pe care le-a avut de-a lungul anilor în Bucureşti şi în alte oraşe din România. La muzeul „Ion Creangă“ din Ipoteşti este o bisericuţă, iar graficianul a fost mereu fascinat de acea zonă, care i se pare de poveste. Cei care se ocupă de muzeu au închis pentru o zi bisericuţa doar pentru a-i permite artistei să deseneze în linişte interiorul lăcaşului.

Cornelia Nicolaescu Burlacu a fost dintotdeauna îndrăgostită de peisaje şi de aceea, nu scapă nicio oportunitate de a desena în natură. S-a bucurat enorm când a putut să deseneze în Delta Dunării, unul dintre locurile cu peisaje de o rară frumuseţe. Cea mai mare satisfacţie profesională pentru graficiana gălăţeană, membră a Uniunii Internaţionale a Artiştilor, a venit în 2002, când a obţinut locul trei la Salonul de Artă de la Bucureşti. 

Atunci concurenţa era foarte mare, înainte de exodul masiv al artiştilor peste hotare generat de lipsurile financiare cu care se confruntau. Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi i-a conferit în 2009 premiul pentru grafică, iar în 2011 a avut o expoziţie de grup în Torino (Italia). ;

Cum se desenează în fier

Cornelia Nicolaescu Burlacu le-a transmis copiilor cu care lucrează pasiunea pentru grafică, dar i-a iniţiat şi în tainele gravurii. „Când profesorul meu, Mircia Dumitrescu, mi-a spus că vom lucra pe metal, am făcut o criză, am plâns şi i-am spus că eu nu mă pot sensibiliza într-atât încât să lucrez în metal. Dar iată că am putut. Mai întâi, facem desenul pe metal: pe zinc, cupru sau fier. Se prepară apoi acest metal cu benzină, se adaugă smoală şi se formează astfel o peliculă mai moale peste fier, iar acesta se introduce în acid. Acidul sapă exact acolo unde este desenul şi se imprimă în metal. După aceea, se şterge metalul cu benzină, se pune cerneală tipografică, aceasta intră în acele şanţuri cu relief adânc, se pune apoi hârtie deasupra şi se bagă la presă“, ne explică artista complicatul proces de creare a gravurilor.