Frigotehniştii şi criogeniştii recrutează studenţi care se gândesc la cariere în cele două domenii
0În perioada 8-12 iulie 2013 se va desfăşura la Galaţi Şcoala de vară pentru studenţii de la specializarea Sisteme şi Echipamente Termice. Sunt aşteptaţi studenţi din diferite centre universitare, printre care Cluj, Iaşi, Braşov, Timişoara, Bucureşti şi Galaţi.
Şcoala de vară este organizată de Asociaţia Frigotehniştilor şi Criogeniştilor din România (AFCR - www.criofrig.ro), o organizaţie profesională din care fac parte persoane fizice şi juridice cu activitate în domeniul frigotehniei şi criogeniei. Această organizaţie are sediul în cadrul Facultăţii de Mecanică din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi are ca membri cadre didactice universitare şi firme din întreaga ţară.
Un obiectiv important al acestei acţiuni este acela de a atrage în asociaţie şi studenţi care urmăresc să realizeze o carieră profesională în domeniul frigului. Un prim pas în realizarea acestui obiectiv este organizarea acestei şcoli de vară.
Programul constă în prelegeri susţinute de cadre didactice universitare şi specialişti de la firmele de profil din România, precum şi vizite la obiective industriale din oraşul Galaţi. La festivitatea de deschidere a acţiunii, care va avea loc luni, 8.06.2013 ora 9.00, în amfiteatrul D 12 din incinta corpului D al Facultăţii de Mecanică, vor participa, pe lângă cadre didactice din centrele universitare menţionate mai sus, şi trei personalităţi unanim recunoscute pe plan naţional şi mondial.
Este vorba despre academicianul Marius Peculea, unul dintre promotorii obţinerii apei grele în România, profesorul Florea Chiriac, membru al Societăţii Americane de Ingineri pentru Încălziri, Frig şi Aer Condiţionat (ASHRAE) şi profesorul Constantin Iosifescu, una din personalităţile care a participat activ la înfiinţarea primei specializări de frigotehnie din ţară în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.