Fostul prefect de Galaţi, Emanoil Bocăneanu, a fost reţinut din nou. El este acuzat de abuz în serviciu şi distrugere de înscrisuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aceeaşi cauză, se efectuează acte de urmărire penală faţă de Braşoveanu Auraş, preşedinte al Fotbal Club Municipal Dunărea Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă la înşelăciune, acesta fiind cercetat în stare de libertate

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În luna martie 2012, suspectul Braşoveanu Auraş, în calitate de preşedinte al FCM Dunărea Galaţi, a depus la dosarul privind susţinerea financiară a clubului sportiv de către Primăria Municipiului Galaţi, o copie color a unei adrese emise de Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, pe care a contrafăcut-o prin radierea alineatelor în care erau menţionate datoriile clubului sportiv către bugetul de stat. Aceasta,  în scopul obţinerii, în mod ilegal, a finanţării, întrucât exista o interdicţie la acordarea finanţărilor de la bugetul de stat cluburilor sportive care figurează cu datorii la bugetul de stat.

Aceste fapte au făcut iniţial obiectul unui dosar penal aflat în instrumentare la organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Galaţi – Serviciul de Investigare a Fraudelor. În acest context, deşi cunoştea această împrejurare, inculpatul Bocăneanu Emanoil – Cătălin, în calitate de prefect,  a acordat  avizul de legalitate Hotărârii Consiliului Local nr. 114/05.04.2012, prin care se aproba cererea de finanţare a FCM Dunărea Galaţi. La data de 20.06.2012, dosarul respectiv a fost cerut de inculpatul Bocăneanu Emanoil - Cătălin, prin intermediul unui funcţionar al instituţiei pe care o conducea, de la I.P.J. Galaţi şi, la aceeaşi dată,  a  semnat o adresă către Primăria Municipiului Galaţi, prin care această instituţie era înştiinţată de acordarea avizului de legalitate. Astfel, inculpatul  Bocăneanu Emanoil - Cătălin  a determinat vărsarea, în conturile FCM Dunărea Galaţi, a sumei totale de 970.000 lei în perioada august – noiembrie 2012.

Pentru a şterge urmele faptelor,  acelaşi inculpat a sustras din evidenţele Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi adresa emisă de instituţie către I.P.J. Galaţi – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi adresa de răspuns emisă de I.P.J. Galaţi către Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi, precum şi procesul – verbal având ca obiect predarea – primirea dosarului depus de FCM Dunărea Galaţi la Primăria mun. Galaţi. pentru aprobarea cererii de finanţare a clubului sportiv

Inculpatului Bocăneanu Emanoil - Cătălin i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 7 octombrie 2014, Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Precizăm că, inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 6 februarie 2014, pentru fapte de corupţie săvârşite în calitate de prefect al judeţului Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite