Fenomenul prăbuşirii în Dunăre a falezei din Galaţi s-a accelerat. Cum arată crevasă hidoasă apărută peste noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semnalele de alarmă trase de cotidianul „Adevărul”, cu privire la pericolul grav în care se află locuitorii oraşului Galaţi care locuiesc în apropiere de versantul falezi Dunării, sunt confirmate de o serie de surpări proaspăt apărute în mal.

Astfel, în apropiere de capătul est al Falezei (spre Port) a apărut o crevasă de trei metri lăţime, doi metri adâncime şi zece lungime. Aceasta spintecă spaţiul verde de pe versantul dintre Bulevardul Marii Uniri (Faleza superioară) şi zona de promenadă de pe faleza inferioară, în apropiere de un restaurant şi la numai câteva zeci de metri de mai multe blocuri şi de un monument istoric vechi de peste cinci secole: biserica fortificată Precista. 

Mai grav este că noua surpare este în imediata apropiere a două acidente de teren grave (care au fost doar acoperite, iar traficul rutier a fost închis, după ce încercările de consolidare a zonei au eşuat), respectiv cele două caverne uriaşe din zona „La Elice”.

Fenomenul a produs de data aceasta şi alte efecte vizbile. Un transformator de curent, un semn de circulaţie şi mai multe jardiniere din beton au fost mutate din loc sau s-au scufundat pur şi simplu, iar o lucrare de artă monumentală (făcută în urma taberei internaţionale de sculptură de acum patru decenii), a fost şi ea înghiţită de pământ.

Ca o primă măsură de urgenţă, locul a fost împrejmuit cu saci cu nisip, pentru ca şuvoaiele de apă de ploaie să nu agraveze alunecarea peste o terasă aflată mai jos. 

Potrivit celor de la primărie ploile persistente ar fi cauza care a dus la apariţia noii alunecări de teren. În acelaşi timp, edilii promit că vor interveni în zonă cât de rapid se poate.

„Această ravenă s-a creat din cauza polilor de la începutul lunii trecute. Specialiştii municipalităţii s-au autosesizat, au vizualizat zona şi au împrejmuit perimetrul respectiv, astfel încât să nu existe nici un fel de problemă. Lucrarea respectivă este pe licitaţii publice în acest moment. Sperăm ca la începutul săptămânii viitoare să se poată da ordinul pentru începutul lucrărilor acolo. Valoarea estimată este de 346.000 de lei fără TVA”, a precizat  Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

În acelaşi timp, primarul Ionuţ Pucheanu ne-a declarat că anul viitor se va demara un amplu proiect de reabilitare a întregii faleze. „Deocamdată nu ştim cum vom face rost de bani. Poate că vom primi un ajutor de la Guvern, dată fiind amploarea lucrării (N.R: Se estimează că totul va costa cam 100 de milioane de euro), dar există şi varianta să facem rost de fonduri europene”, ne-a spsu Pucheanu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite