Femeie spulberată de o maşină. A traversat strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure în prealabil
0O şoferiţă de 75 de ani s-a trezit în faţa maşinii cu o femeie care s-a grăbit să traverseze strada printr-un loc nepermis şi nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul.
Miercuri, 19 iunie, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Brăilei din municipiul Galaţi, soldat cu rănirea unui pieton.
”La faţa locului, poliţiştii au constatat că un autoturism la volanul căruia se afla o femeie, de 75 de ani, din municipiul Galaţi, a circulat pe strada mai sus menţionată şi la un moment dat, pe tronsonul de drum dintre bulevardul George Coşbuc şi strada Constructorilor, a surprins şi accidentat o femeie, de aproximativ 50 de ani, care traversa prin loc nepermis şi fără să se fi asigurat, în prealabil”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.
Victima a fost transportată la spital, rămânând internată pentru îngrijiri medicale, iar şoferiţa a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.