Elicopterul SMURD Galaţi, misiune de căutare a unui copil de trei ani, rătăcit într-o pădure din Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SMURD Galaţi
FOTO SMURD Galaţi

Băieţelul de trei ani, din Vrancea, fusese lăsat de mamă în grija fratelui său mai mare. La un moment dat, micuţul a dispărut şi rudele acestuia au intrat în panică. Elicopterul aflat în dotarea Punctului de Operare Aeromedical SMURD Galaţi a fost solicitat pentru găsirea copilului.

Copilul de trei ani a dispărut în această dimineaţă, în jurul orei 11:00, după ce fusese lăsat în grija fratelui mai mare. Deoarece mama s-a nu l-a mai găsit, aceasta a sunat la 112 şi a cerut ajutorul salvatorilor. În căutarea copilului au plecat poliţişti, jandarmi, salvamontişti şi pompieri, însă nici aceştia nu au dat de urma băieţelului. Astfel că, la ora 14:00, elicopterul SMURD Galaţi s-a ridicat de la sol şi a plecat către judeţul Vrancea.

După aproximativ 40 de minute, aparatul de zbor a aterizat în apropierea pădurii de la Vizantea Mănăstirească, acolo unde a fost stabilit punctul de întâlnire cu pompierii vrânceni pentru a afla semnalmentele copilului dispărut. În mai puţin de jumătate de oră, salvatorii gălăţeni, în timp ce survolau deasupra unei stâne, au observat un copil care părea să fie cel căutat, aşa că au aterizat.

Un cioban în vârstă de 80 de ani le-a povestit membrilor echipajului SMURD Galaţi că micuţul ajunsese la el la stână de curând, dar cum bătrânul nu deţine telefon, acesta nu a putut anunţa pe nimeni. Bărbatul l-a hrănit pe cel mic şi a sperat că cineva îl va căuta pe băieţel.

FOTO M.A.I.

Copil Vrancea disparut

După ce l-au preluat, membrii echipajului SMURD Galaţi au verificat dacă băieţelul este bine şi l-au transportat în localitatea de unde dispăruse.

De precizat, că pădurea de la Vizantea Mănăstirească se află la o distanţă de mai bine de 90 de minute de casa unde locuieşte copilul, semn că acesta a străbătut o distanţă foarte mare de unul singur.

 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite