Efectul devastator al virusofobiei asupra organismului. Cum acţionează frica, cel mai puternic virus
0
Organismul uman nu face diferenţa între un pericol real şi unul imaginar. Prin urmare, dacă suntem permanent stresaţi de termenul limită al unui proiect sau de o problemă familială, gândurile respective vor crea emoţii pe măsură, iar corpul va simţi în prezent tot stresul şi încărcătura emoţională negativă, iar de aici şi până la îmbolnăvire nu mai e decât un pas.
Pentru a conştientiza cum ajung să ne îmbolnăvească propriile gânduri, este important să înţelegem mai întâi traseul pe care o informaţie din exterior, gând sau imagine, parcurge mai multe etape, ajungând să somatizeze în corpul fizic.
”Mai întâi va apare o informaţie. În acest caz să spunem că este vorba de o informaţie despre un virus, cum este cazul acum. Această informaţie ne va influenţa mai mult sau mai puţin, în funcţie de gândurile pe care fiecare dintre noi le avem. Gândurile au o anumită rezonanţă, o compatibilitate cu alte gânduri negative sau cu gânduri pozitive”, explică psihologul Stelian Chivu.
Practic, gândurile pozitive atrag alte gânduri pozitive, iar gândurile negative fac acelaşi lucru cu alte gânduri de frecvenţă joasă. A treia etapă din procesul amintit anterior este cuplarea gândurilor cu imagini pe care persoana în cauză le are în urma experienţelor de viaţă, iar acestea vor genera, la rândul lor, o stare. În final, toate acestea conduc la o manifestare în corpul fizic.
Dacă avem gânduri pozitive, vom avea o stare de bine, sănătatea se va îmbunătăţi şi vom avea şi mai multă energie, iar dacă alegem să cuplăm pe gândurile negative, mai devreme sau mai târziu ne vom îmbolnăvi, iar vitalul va avea mult de suferit.
”Ca să fim şi mai expliciţi, luăm cazul unei persoane care ne povesteşte că a muşcat dintr-o lămâie. Acest gând declanşează o serie de programe, apare în mintea noastră imaginea unei lămâi şi senzaţia de acrişor, iar apoi glandele salivare îşi fac simţită prezenţa şi declanşează, evident, salivarea”, punctează psihologul Stelian Chivu.
La nivel mental, gândurile negative ajung la un moment dat să viruseze şi gândurile pozitive, ca să spunem aşa. Acelaşi lucru se întâmplă la nivel fizic. Este suficient să pătrundă în organism un virus pentru a perturba sănătatea întregului corp.
Cum învăţăm creierul să filtreze gândurile negative
Prin urmare, există o sănătate a gândurilor şi a emoţiilor, aşa cum există o sănătate fizică. ”Pentru a avea gânduri pozitive, pentru a forma antiviruşi la nivel de gânduri avem nevoie de o energie psihică. Aceasta se acumulează destul de greu şi se pierde foarte uşor. Energia fizică, de pildă, se pierde foarte repede în astfel de situaţii prin frică. Virusul nu s-a instalat în organism, dar acţionează frica. Vorbim practic de un virus al fricii, de o infectare cu frică. Este o virusofobie, o frică de virus, care afectează imunitatea, ceea ce face ca virusul respectiv sau alţi viruşi să se instaleze mult mai uşor”, detaliază psihologul Stelian Chivu mecanismul prin care devenim victimele propriilor gânduri.
Prin urmare, creierul poate fi învăţat şi apoi antrenat să filtreze gândurile negative. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de o comunicare coerentă între creier, gândurile pe care le avem, inimă şi corpul fizic.
Vorbim practic de o mecanică a creierului care este ajutată de tiparele de credinţă pe care fiecare dintre noi le are. Tiparele de credinţă sunt programe mentale, pe care le putem folosi ca nişte instrumente de lucru împotriva fricilor cu care ne confruntăm şi pe care le putem integra atât mental, cât şi emoţional.
Tiparele de credinţă pot fi moştenite genetic sau dobândite pe parcursul vieţii de la familie, şcoală, societate sau religie, însă este nevoie de atenţie pentru că există riscul ca ele să fie folosite ca instrumente de manipulare.
”Dacă o persoană sau un grup lansează un program de frică şi nu avem un nivel de conştiinţă destul de ridicat, tiparele de credinţă pe care le avem vor lucra împotriva noastră. Aceleaşi tipare de credinţă influenţează conştiinţa fiecăruia dintre noi, ajungând până în punctul în care genele sunt activate şi dezactivate de conştiinţă. Sunt, de pildă, gene care susţin energia curajului, a imunităţii, a verticalităţii şi protecţiei şi sunt gene care după ce sunt dezactivate, tiparele de frică intră în funcţiune şi fac ravagii în corpul nostru”, susţine psihologul Stelian Chivu.
Decuplarea organismului de la gândurile şi emoţiile negative vine astfel pe fondul unui autocontrol mental, emoţional şi fizic pe care îl dezvoltăm. Seminţele fricii se dezvoltă doar acolo unde găsesc teren fertil. Acestea se instalează în corpul mental şi emoţional, iar apoi se înrădăcinează şi se generalizează în organism. Într-o ultimă etapă, persoana în cauză devine, de multe ori inconştient, o sursă de generare a fricii în exterior.
Paşi simpli spre vindecare
Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să devenim conştienţi de frica care ne macină din interior. Mulţi dintre noi sunt prinşi în siajul propriilor gânduri negative şi tocmai de aceea este esenţial să le blocăm atunci când apar.
”Când apar gândurile negative, vom folosi ceea ce se numeşte tehnica flash-ului de lumină. La apariţia fricii generate de gândurile negative, vizualizăm cum o lumină aurie provenită de la soare ne cuprinde zona capului şi îl inundă, iar gândurile pozitive vor apărea la scurt timp. S-a constatat că gândurile negative au o frecvenţă joasă, iar culorile sunt terne, şterse. În urma cercetărilor ştiinţifice, s-a ajuns la concluzia că gândurile au formă, culoare şi o vibraţie specifică”, explică psihologul Stelian Chivu.
În următoare etapă, vom exersa tehnica amintită ori de câte ori conştientizăm că apare un gând negativ, astfel încât acesta să devină un act reflex. Există şi alte căi la fel de simple de a scăpa de virusofobie. Una dintre acestea este comutarea atenţiei de la frică la iubire sau la bucurie. Comunicarea cu interiorul este o altă metodă prin care putem accesa pacea interioară, iar prin aceasta şi gândurile pozitive.
O altă cale este păstrarea pozitivităţii în tot ceea ce facem, ca şi mişcarea fizică, care permite oxigenarea mai bună a creierului şi eliberarea de gândurile negative. Respirarea culorii favorite este un exerciţiu extrem de simplu şi eficient. Dacă ne place albastrul cerului, îl inspirăm, iar la un moment dat se va instala starea de bine. Este indicat, de asemenea, să ne găsim bucurii mici şi dese în fiecare zi, şi să interacţionăm cu persoanele pozitive din anturajul nostru.
Muzica care ne relaxează nu trebuie să lipsească din ”meniul” zilnic, ca şi echilibrarea emisferelor cerebrale prjn antrenarea mâinii nedominante. De pildă, dacă scriem cu mâna dreaptă, vom începe să scriem şi cu mâna stângă, astfel încât, la un moment dat, să începem să dezvoltăm această abilitate şi la mâna nedominantă.
”Trebuie să încetăm să mai avem griji. Dacă există o stare de grijă, vom atrage stări cu frecvenţă joasă. Grija este starea incipientă a fricii şi este o mare consumatoare de energie vitală. Grija nu trebuie confundată cu atenţia. Una este să fie atent şi cu totul altceva să ai ceva la care să ai grijă. Practic, te încarci singur cu o grijă”, conchide psihologul Stelian Chivu.