DNA Galaţi are un nou şef. Cine este procurorul care va coordona lupta anticorupţie în Galaţi, Brăila şi Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul Mihaela Leu va conduce, începând de marţi, 27 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi, înlocuind-o pe Diana Alexandru,  procurorul care a avut două mandate succesive la conducerea structurii anticorupţie.

Mihaela Leu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa în anul 1997. A susţinut cu brio examenul de admitere în magistratură şi, de la 1 ianuarie 1999, a ocupat funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

În perioada 2004 – 2011, a fost prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. În 2010, a trecut cu bine examenul de promovare, iar din vara lui 2011 până în 2015 a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, ajungând apoi la DNA Galaţi.

Numirea procurorului Mihaela Leu în funcţia de şef al DNA Galaţi, structură care are în jurisdicţie judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea, s-a făcut la propunerea procurorului şef interimar al DNA, Anca Jurma, care i-a succedat Laurei Codruţa Kovesi.

Mihaela Leu o înlocuieşte pe Diana Alexandru la conducerea DNA Galaţi, procurorul care a avut două mandate succesive începând din 2013 la şefia structurii anticorupţie. Mandatul procurorului Mihaela Leu la şefia DNA Galaţi se va încheia pe 27 noiembrie 2021.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite