Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a deschis anchete în trei cazuri de malpraxis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cazurile vor fi judecate de trei experţi neutri, veniţi din alte judeţe. Foto: Adevărul
Cazurile vor fi judecate de trei experţi neutri, veniţi din alte judeţe. Foto: Adevărul

Vorbim despre trei plângeri făcute de pacienţi din Galaţi nemulţumiţi de modul în care au fpst trataţi de medicii gălăţeni. Direcţia de Sănătate Publică va alege trei experţi din alte judeţe care să analizeze fiecare caz în parte pentru a decide dacă a fost sau nu vorba de greşeli medicale.

În doar două luni şi jumătate, la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi au fost înregistrate trei sesizări cu privire la posibile nereguli comise de medicii din spitale. Două dintre ele au ajuns şi în presă acum câteva săptămâni. Este vorba despre o femeie care a rămas fără un picior după o banală căzătură pe gheaţă şi despre o tânără mămică, nemulţumită de modul în care fost tratată şi în timpul naşterii, dar şi după.

Onorariile pe care le vor primi cei trei experţi nu a fost încă stabilite. S-a ajuns însă la un consens în vederea utilizării onorariilor minime. Verdictele şi rezultatele analizelor pot fi folosite de petenţi în instanţă pentru a primi daune materiale sau civile, în funcţie de ce se stabileşte. 

Numărul acuzaţiilor de malpraxis rămâne constant la Galaţi şi nu depăşeşte 10 cazuri pe an.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite