Din pasiune pentru arhitectură, o tânără din Galaţi face reconstituirea vremurilor istorice din palate

O tânără din Galaţi, îndrăgostită de arhitectură, a iniţiat un proiect prin care cercetează povestea, evoluţia şi urmele lăsate de timp peste clădirile istorice din ţară. Acestui demers i s-au alăturat profesionişti în domeniu, dar şi colegi de facultate care îi împărtăşesc pasiunea.

Irina Gudană are 23 de ani şi este studentă în anul 4 la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Născută în comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi, tânăra a fost de mică fascinată de palatul din apropierea casei părinteşti şi aşa a început practic şi pasiunea pentru construcţiile frumoase, încărcate de istorie.

„Palatul Chrissoveloni din Ghidigeni este un loc ce face parte din memoria colectivă a satului, fiind un reper în timp şi spaţiu pentru localnici. Eu l-am cunoscut într-o perioadă gri a istoriei sale, când era orfelinat, şi amintirile mele sunt un colaj al frumuseţii sale pătate de nepăsare. Nu cred că a fost nevoie cândva de o educaţie în arhitectură pentru a te lăsa străbătut de armonia unui loc, însă e drept că, în cazul meu, o dată ce mi-am început studiile viziunea mea asupra lucrurilor s-a schimbat. Un mare aport aici l-a avut monografia comunei publicată de mama mea, Mihaela Gudană, reprezentând un prim moment în care noi am avut acces la istoria documentată a localităţii. Aceste lucruri asamblate într-o imagine mai mare dau dimensiune palatului şi deschid noi perspective construite prin admiraţie, respect, un moment de reculegere, câteva întrebări, nişte răspunsuri”, ne-a spus Irina Gudană, studentă la Arhitectură.

Pentru că tânăra şi-a dorit ca şi colegii ei să aibă acces în interiorul Palatului de la Ghidigeni şi să simtă influenţele acelor vremuri, Irina a realizat un atelier pentru aceştia.

„Ideea proiectului «Întâlnire la Palat» a apărut în urmă cu aproximativ doi ani, aproape natural, aş spune, datorită mai multor factori ce au generat un scenariu cel puţin interesant pentru mine. Începusem să aflu mai multe despre comuna noastră şi despre familia Chrissoveloni, participasem la câteva workshop-uri de arhitectură, eram la curent cu atitudinea modernă europeană faţă de monumentele istorice şi faţă de micile proiecte de activare sau reabilitare a unor locuri cu probleme – deci natural am găsit potenţial acasă, în satul nostru, şi am simţit că am abilităţile necesare să formulez ideile şi apoi să caut o echipă. Pentru că acesta este cuvântul cheie al proiectului – echipă. Pentru mine a fost extraordinar să găsesc persoane care au salutat demersul nostru atunci când el era doar o pagină tipărită”, a povestit pentru „Adevărul”, Irina Gudană.

Palatul, un loc ce „vorbeşte” diferit fiecăruia

Familia Chrissoveloni are un istoric în susţinerea proiectelor culturale şi membrii ei au valorizat întotdeauna educaţia înaintea altor preocupări – tocmai de aceea le-au permis studenţilor de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” să deschidă uşile palatului prin această iniţiativă.

Aşa arată în prezent Palatul de la Ghidigeni FOTO Oana Cernat

„A fost esenţial să găsesc profesionişti de arhitectură care să se angajeze în această cursă încă din episodul zero al ei. S-a întâmplat ca ei să fie chiar persoane apropiate studenţilor de la facultatea de arhitectură, prieteni chiar – dr. arh. Cristina Constantin şi dr. arh. Cosmin Pavel, îndrumători la atelierele de proiectare ale anilor 2 şi 3. Cristina mi-a fost îndrumător timp de doi ani iar cu Cosmin m-am întâlnit de multe ori – le-a plăcut ideea şi nu a durat mult până să accepte. Lor li s-au alăturat mama mea, absolvenţi de arhitectură care sunt la început sau care desfăşoară deja proiecte culturale. Împreună am format un scenariu al proiectului care presupune atenţie dedicată studenţilor participanţi pentru a-i ghida spre un alt fel de explorare a unui loc. Am deschis uşile palatului fără să ştim ce vom obţine la final – astfel produsul ne-a surprins pe toţi pentru că a fost o poveste scrisă de multe mâini. Cred că o astfel de întâlnire presupune un capital de curiozitate şi lipsă de prejudecată cu scopul de a merge pe un drum de chestionări asupra unui loc ce vorbeşte diferit fiecăruia”, a explicat Irina Gudană, studentă.

Fraţii Chrissoveloni le povestesc viitorilor arhitecţi despre istoria Palatului de la Ghidigeni FOTO Oana Cernat

Tot tânăra ne-a precizat că evenimentul din ultima zi a workshop-ului, expoziţia şi întâlnirea cu invitaţii, a fost o dovadă clară a complexităţii dialogului dintre oameni şi acel loc. Spre deliciul tinerilor, familia Chrissoveloni a rememorat anii copilăriei, profesorii şi învăţătorii din sat şi-au amintit cancelaria, copiii şi-au amintit porţile închise sau castanii, cei aflaţi la prima întâlnire au fost surprinşi de existenţa unui asemenea palat la Ghidigeni, iar echipa de la workshop formase deja în cele cinci zile un ataşament puternic faţă de întâlnirea prelungită. „De aceea nu cred că se pune neapărat problema vârstei unei clădiri atunci când te întâlneşti cu ea. Ca arhitect, primul gest este de a-i cerceta povestea, evoluţia, urmele şi, întâmplător sau nu, de cele mai multe ori te ataşezi de legătura dintre poveste şi expresiile materială şi arhitecturală ale ei. Nu ştiu despre alţi studenţi, dar cu siguranţă pentru cei care au participat la atelierul de la Ghidigeni, tot acest şir lung de idei a născut întrebări la care ei sunt dornici să răspundă revenind la palat”, a spus Irina Gudană, studentă.

Curiozitatea, principalul instrument în arhitectură

 Deşi îi place foarte mult să studieze Arhitectura, gălăţeanca povesteşte că a fost atrasă pe rând de profesii foarte diferite în funcţie de pasiunea pe care o făcea pentru un domeniu la un moment dat. Însă întotdeauna şi-a dorit să facă ceva complex, care să îi stimuleze imaginaţia şi să exploateze cât mai multe cunoştinţe.

„De la an la an, am crezut că am ales definitv – grafică, actorie, regie de teatru, jurnalism, fotografie, regie de film, medicină etc. Când deja se apropia finalul liceului a trebuit să aleg cu maximum de seriozitate o facultate şi chiar când am crezut că vreau medicină m-am orientat spre arhitectură – o scurtă introspecţie mi-a dat de înţeles că fiecare pasiune a mea ar putea avea o expresie vizuală în această disciplină. Cel mai probabil am ales arhitectura datorită faptului că aveam talent la desen şi, mai mult, am intuit la timp că este un domeniu în care curiozitatea este principalul instrument de operare, şi că, în final, poţi spune poveşti la nesfârşit”, a precizat Irina.

Viitorul tinerilor arhitecţi, incert în România

Pentru că în prezent în România nu se mai construieşte atât de mult, viitoarele generaţii de arhitecţi ar putea fi nevoiţi să se îndrepte şi către alte domenii.

„Nu aş putea vorbi despre practica de arhitectură din România pentru că încă nu am ajuns acolo, însă observ o mare diversitate de interese în rândul nostru, al studenţilor, capacitate de învăţare rapidă şi un potenţial foarte mare de performanţă. Am reuşit să mă împrietenesc cu multe persoane de la fiecare facultate de arhitectură din ţară şi facultăţi din alte ţări, şi comunicăm în permanenţă, rezonând pe multe planuri – lumea arhitecturii pare foarte mică uneori.  Vorbim limbi străine, avem acces la informaţii de actualitate, învăţăm să facem şi să înţelegem multe lucruri - tocmai de aceea mulţi arhitecţi se îndreaptă cu uşurinţă spre alte domenii şi fac şi design de produs, grafică, publicitate, fotografie ş.a.m.d. Cum nu se construieşte foarte mult în ţara noastră vom ajunge, probabil, să venim în întâmpinarea unor probleme neaşteptate şi atunci totul va ţine de adaptabilitate şi aptitudine”, a precizat Irina Gudană, studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

Clădirile din sticlă, produse eşuate de arhitectură?

În prezent, oraşele sunt „sufocate” de clăriri din sticlă, multe dintre ele fiind lipsite de simţ estetic. Viitoarea arhitectă este de părere că înainte de a construi ceva, este nevoie de un exerciţiu de imaginaţie pentru a-ţi închipui cum ar arăta acea clădire în viitor, în ochii generaţiilor care vor veni.

„Aici este o discuţie foarte bătrână despre oroarea de oţel şi sticlă, şi observ că de fiecare dată se amendează rapid această formulă, neluând în considerare altceva în afara unei amintiri a unui produs de arhitectură îndoielnic sau eşuat. Ideea e că urâtul nu se găseşte numai în oţel şi sticlă, aşa cum nici frumosul nu se găseşte numai în casa tradiţională sau în lemn şi beton. Întotdeauna contează felul în care arhitectura răspunde cerinţelor pe care le întâlneşte, contează contextul în care ia naştere un obiect – mediu inconjurător, cadrul urban, scara, istorie, limbaj şi plastică etc. Ce vreau să spun este că într-un fel discutăm despre o clădire de birouri din oţel şi sticlă din New York City, şi alte aspecte se pun în discuţie în cazul unei clădiri similare într-un oraş precum Sighişoara. Există nenumărate exemple de arhitectură de acest tip care au succes nu numai pentru că răspund unor nevoi, dar generează schimbări fericite în environment-ul socio-cultural, se adresează multor grupuri de oameni şi, mai ales, oferă indicii despre o arhitectură a viitorului. La fel există exemple de arhitectură pe care nu o condamnă nimeni pentru materialele ei dar care nu reuşeşte să schimbe ceva şi care oricum ajunge să expire rapid. E important să gândim în ansamblu şi să ne conectăm imaginaţia la un arc peste timp îndreptat spre viitor”, explicat Irina Gudană, studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti.

Tânăra este entuziasmată de momentul în care va ajunge să profeseze în domeniu şi îşi doreşte ca importanţa arhitecturii să fie conştientizată de cât mai multe persoane.

„În prezent există multe posibilităţi de a învăţa despre asta prin workshop-uri, ateliere pentru copii, expoziţii şi producţii cinematografice. Poate aşa reuşim nu să apreciem, dar măcar să respectăm o profesie dificiliă şi interesantă care are ca scop fundamental acela de a îmbunătăţi viaţa”, ne-a spus Irina.

Anul acesta, tânăra a aplicat pentru o bursă în cadrul programului Erasmus+ şi urmează să studieze arhitectură la Universitatea „Alfonso X El Sabio” din Madrid, Spania, pe durata anului următor.

„Sunt foarte curioasă să descopăr un oraş nou şi o facultate diferită de a noastră. Sper să învăţ lucruri noi care mă vor ajuta în următoarele proiecte. Pentru aceasta a fost nevoie de un efort susţinut în toţi aceşti ani şi va fi nevoie în continuare de muncă dar la sfârşitul zilei chiar şi cel mai mic câştig contează”, a precizat Irina Gudană, studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti.

Între orele de curs şi examene, gălăţeanca îşi doreşte ca împreună cu colegii ei să aducă în prezent trecutul şi viitorul a cât mai multor edificii de arhitectură, cucerite de istorie, de oameni mari şi mici, de pierderi şi victorii amare.