Defilare cu torţe pe străzile Galaţiului, de Ziua Naţională a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe strada Domnească vor fi mai multe restricţii de circulaţie. Foto: Adevărul
Pe strada Domnească vor fi mai multe restricţii de circulaţie. Foto: Adevărul

Prefectura Judeţului Galaţi a pregătit un amplu program de manifestări dedicate Zilei Naţionale a României. Nu vor lipsi ceremonialurile religioase şi militare, dar şi o defilare cu torţe pe străzile oraşului.

Manifestările dedicate Zilei României vor debuta la Catedrala Arhiepiscopală cu un Te Deum. De la ora 13.00, la Cimitirul Eternitatea, autorităţile judeţului vor primi onorul militar şi se va intona Imnul de stat al României, după care vor fi depuse coroane de flori, la Mausoleul Eroilor, Monumentul Eroilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989 şi Mormintele militarilor căzuţi în Afganistan.

Între orele 12.00-13.00, se vor depune coroane de flori, fără ceremonial solemn, la Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 (Teatrul Dramatic), Monumentul Eroilor Regiment 11 Siret (Strada Regiment 11 Siret) şi Monumentul Eroilor 1941-1945 (Strada Gării).

Manifestările vor continua, de la ora 15.00, pe esplanada Prefecturii. Acolo, pe lângă primirea onorului şi intonarea Imnului de stat al României, gălăţenii vor putea asculta şi nelipsitele alocuţiuni. Acestea vor fi urmate de o paradă militară (Batalionul 284 Tancuri, Batalionul 300 Infanterie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Galaţi), dar şi de o desfăşurare de forţe din partea serviciilor tehnice şi de intervenţie.

Ziua se va încheia cu o defilare cu torţe, care va porni de la ora 18.00, de la Inelul de Rocadă (Ţiglina I) şi va continua pe traseul Strada Brăilei  – Palatul de Justiţie – Regiment 11 Siret, cu destinaţia finală Parcul Viva.

Să mai spunem că pe 1 decembrie, în intervalul orar 14.30-16.30, va fi oprită circulaţia autovehiculelor pe strada Domnească, sectorul cuprins străzile Brăilei şi Gării, precum şi segmentul din strada Eroilor (dintre străzile Domnească şi Bălcescu) şi strada Universităţii (între Domnească şi Bălcescu). De asemenea, traficul va fi restricţionat şi seara, pe strada Brăilei (sensul spre centru), pe durata retragerii cu torţe (18.00-19.00).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite