Dascăli care fac de ruşine învăţământul românesc. Au scandalizat ţara după ce au cerut şpagă pentru note de trecere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor de matematică, fost director de liceu, le cerea elevilor câte 500 de lei de căciulă ca să le dea notă de trecere. Un coleg de breaslă, conferenţiar la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, era mai ”milos” cu studenţii, condiţionându-le promovarea la materia pe care o preda de o ”cotizaţie” de 100 de lei.

Valentina Gurău predă la un liceu tehnologic din judeţul Galaţi şi a ajuns în atenţia procurorilor după ce a cerut în mod repetat bani de la un elev pentru a-i da notă de trecere. 

Povestea a început în luna iunie 2014, când un gălăţean a formulat plângere penală împotriva profesorului Valentina Gurău sub acuzaţia de luare de mită.

Bărbatul susţine că în urma discuţiilor cu prietena sa, G.F., a aflat că dascălul îi pusese note foarte mici la Matematică, iar profesoara i-ar fi spus: „De ce să nu contribuie şi ea ca toţi ceilalţi?”, cerându-i apoi să-i aducă 500 de lei într-un plic alb pentru a-i da o notă de trecere.

Anchetatorii au constatat că G.F. era foarte aproape de a fi lăsată corigentă la materia amintită, dar la celelalte discipline nu avea astfel de probleme.

Prietenul lui G.F. s-a interesat şi a aflat, conform poliţiştilor, că profesorul Valentina Gurău făcuse o practică din a pune note mici elevilor, condiţionând apoi promovarea şcolară a acestora de plata unor sume de bani.

Prinsă în flagrant

Procurorii au obţinut autorizaţie pentru înregistrarea audio-video a întâlnirii dintre denunţător şi Valentina Gurău, marcând şi banii pe care aceasta urma să-i primească, cu menţiunea „Mită.18.06.2014”.

Dascălul a fost surprins ulterior cu banii asupra sa, însă a susţinut că este victima unei înscenări. Valentina Gurău le-a spus anchetatorilor că a primit banii de la denunţător, care este un fost elev, şi că acesta ar fi dorit astfel să îi mulţumească pentru că l-a ajutat de mai multe ori.

Bărbatul a negat însă că ar fi fost elevul profesorului în cauză şi că ar fi fost ajutat sau consiliat de aceasta. Valentina Gurău lucrează de 24 de ani la un liceu tehnologic din judeţ, instituţie şcolară la care a fost şi director, dar a activat pentru o perioadă şi ca metodist la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.

Curtea de Apel Galaţi a condamnat-o definitiv pe Valentina Gurău la doi ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru luare de mită. Judecătorii au apreciat acum că se impune ca Valentina Gurău să nu îşi mai exercite profesia de cadru didactic pentru un an de zile.

Totodată, dascălul a fost obligat şi ca pe durata termenului de încercare de doi ani de zile să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în cadrul Primăriei comunei Tudor Vladimirescu ori la Liceul Tehnologic „Tudor Vladimirescu” din localitate. 

Închisoare cu executare

Şi Mircea Iliev, conferenţiar universitar în cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, îşi făcuse un obicei din a cere bani studenţilor pentru a-i promova la materia pe care o preda.

Profesorul, care predă la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din Galaţi, a fost denunţat de doi studenţi vizavi de obiceiul de a le cere bani pentru a le da notă de trecere la examene.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina conferenţiarului universitar 27 de infracţiuni de luare de mită, în locuinţa acestuia fiind descoperită suma de 2.700 de lei, dar şi o listă, unde Mircea Iliev îşi nota cu conştiinciozitate studenţii care plătiseră pentru a promova la disciplina la care preda.

Conferenţiarul cerea 100 de lei de la fiecare student pentru a obţine nota 5, iar banii îi erau înmânaţi fie la biroul său de la Universitate, fie direct la locuinţa dascălului.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe Mircea Iliev la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite