Cursă de caiace pe Dunăre, Siret şi Buzău, sâmbătă, 5 ianuarie. Participanţii vor vâsli circa 36 de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul este organizat de Grupul Imbold, o comunitate care promovează sporturile acvatice. La cursă vor participa circa 30 de canotori din Galaţi, Bucureşti, Brăila şi Buzău. Aceasta este, deja, a doua cursă organizată în 2019. Prima a fost pe 1 ianuarie, pe Dunăre.

Sâmbătă, 5 ianuarie, circa 30 de pasionaţi ai sportului nautic din Galaţi, Bucureşti, Brăila şi Buzău (printre care se număroă şi trei doamne) vor porni în prima cursă de anduranţă a anului, caiacele urmând să parcurgă două râuri şi fluviul Dunărea, în total, aproximativ 36 de km. 

Startul în cursă se va da dimineaţă, pe râul Buzău, din dreptul localităţii Latinu, iar după un traseu de 6 kilometri caiacele vor intra pe râul Siret, pe care vor parcurge o distanţă de 28 de kilometri. Ulterior, grupul de caiace va intra pe fluviul Dunărea, urmând să ajungă la linia de finiş, din Galaţi, în jurul orei 15.00. 

Sportivii intenţionează să iasă, pe fluviu şi duminică, pentru a urmări de pe fluviu slujba de sfinţire a apelor de la Galaţi, precum şi tradiţionala aruncare în apă a crucii de lemn, de către arhiepiscopul Dunării de Jos.

Gălăţenii care participă la cursa de sâmbătă sunt membri ai Grupului Imbold, o comunitate care promovează sportul pe apă. Prima cursă a acestora a fost făcută chiar pe 1 ianuarie, când gălăţenii au vâslit pe Dunăre, oprirea caiacelor fiind făcută pe insula de pe mijlocul fluviului.  

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite