Cum a ajuns frica de soacră în tratatele de psihologie. Detaliile unei fobii care până de curând părea doar o glumă
0
Penterafobia – sau mai pe înţelesul tuturor „frica de soacră” - este considerată, în anumite circumstanţe (adică atunci când teama este iraţională, nejustificată), o tulburare psihică ce necesită tratament de specialitate.
Folclorul românesc abundă de snoave şi de cimilituri legate de relaţia dintre soacră şi nurori sau gineri. În majoritatea cazurilor, arhetipal de-a dreptul, soacra este prezentată ca o femeie arţăgoasă, pusă pe rele, cu apucături dictatoriale. Aproape ca un simbol al răului care, din fericire, în majoritatea covârşitoare a situaţiilor este „dată pe brazdă” (vezi celebra poveste „Soacra cu trei nurori”).
Chiar dacă de-a lungul timpului s-a conturat un tablou (aproape) complet al cauzelor (sociale şi culturale) care au determinat o astfel de folcloristică, în ultimele decenii lucrurile au fost aşezate într-o nouă matrice odată cu descoperirea unei tulburări psihice despre care nici măcar nu se bănuia că există: penterafobia sau, mai pe înţelesul tuturor, frica iraţională de soacră.
Considerată timp de milenii doar ca o slăbiciune sau ca o situaţie hazilie, frica de soacră a fost studiată mai ales în ultimele patru decenii, concluziile specialiştilor fiind că este vorba de un mecanism complex, care uneori poate scăpa de sub control căpătând manifestări patologice.
Aşteptările partenerului versus aşteptările soacrei
Psihologii spun că, în esenţă, penterafobia derivă din interacţiunea dintre mai multe fobii, cum ar fi teama de schimbare, teama de a nu pierde controlul etc, pe fondul provocării deloc uşoare a întemeierii unei familii.
„În mod natural există câteva teme principale care au un potenţial conflictual în acest nou context relaţional şi care generează teamă şi frică în relaţia socrii-nora/ginere. Aceste teme se nasc din istoria de viaţă a fiecărei familii, dar sunt transmise şi socio-cultural din generaţie în generaţie. Tema alegerii potrivite este una dintre ele”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.
„Părinţii, atunci când evaluează alegerea partenerului pentru propriul copil, iau în calcul şi alte criterii decât iubirea declarată. Vârsta viitorului partener, dacă acesta a mai fost căsătorit, dacă are copii din altă căsătorie, profilul social şi economic, profilul educaţional şi cultural, profilul familial al viitorului partener. Plecând de la aceste aşteptări şi credinţe personale, părinţii vor dezvolta o relaţie pozitivă cu nora sau ginerele şi familia acestuia sau se vor naşte tensiuni şi conflicte ce vor mina relaţia personală socrii-partener, dar şi relaţia de cuplu în interiorul ei”, adaugă specialistul.
Controlul propriei vieţi versus „soacra expertă”
Potrivit psihologului, părinţii doresc în mod firesc să menţină relaţia cu propriul copil la acelaşi nivel că înainte de căsătorie, însă acest lucru nu este posibil fără a interveni în viaţa noii familii. În anumite situaţii, părinţii folosesc relaţia afectivă pentru a menţine prezenţa lor în viaţa copilului, punând în pericol autonomia şi independenţa tinerei familii.
„Soacra le ştie pe toate! Din dorinţa de veni cu sfaturi preţioase pentru partenerii de viaţă al propriilor copii, socrii pot genera tensiuni nu doar cu aceştia, ci şi în proaspătul cuplu. De aici, tendinţa de a dezvolta o teamă faţă de socri”, spune Ionuţ Ghiugan.
O altă temă cu mare potenţial conflictual este, potrivit psihologului amintit, cea a părintelui expert. Încă de la începutul căsătoriei există tendinţa ca părinţii să monitorizeze atent modul în care nora sau ginerele se implică în viaţa de familie privind activităţile administrative, grija şi preocuparea faţă de propriul copil, asumarea responsabilităţilor şi implicarea, abilităţile parentale etc. Toate aceste situaţii pot genera conflicte şi animozităţi, care în timp se pot transforma în temeri sau frici pentru partenerul evaluat negativ.
În acest conflict, fuga nu-i sănătoasă
Deşi cea mai la îndemână soluţia ar putea părea fuga de conflict, specialiştii sunt de părere că discuţiile pe marginea problemelor care generează animozităţi sunt mai benefice decât evitarea reciprocă.
„Plecând de la aceste situaţii cu potenţial conflictual, unele persoane dezvoltă teamă şi anxietate intense în relaţia cu socrii. O altă caracteristică estenţială a oricărei fobii este evitarea situaţiei care provoacă temeri şi disconfort psihic, acest comportament neadaptativ însă nu rezolvă problema, ci o menţine şi o dezvoltă”, afirmă psihologul Ionuţ Ghiugan.
Specialistul recunoaşte, însă, că nu în toate cazurile se poate vorbi de un mecanism identic de declanşare şi de manifestare a fobiei, precizând că există şi situaţii inexplicabile, care dau de furcă atât celui/celei afectat(ă), cât şi psihoterapeutului. Acesta mai spune că, deşi este destul de frecventă, penterafobia se tratează cu succes în 99% din cazuri.
Vă mai recomandăm şi:
Ce este islamofobia şi care au fost primele manifestări de acest tip din istorie
Se încarcă comentariile...
