Criminal în libertate. Un individ cercetat penal pentru omor calificat, dar lăsat liber de judecători, a fost găsit pe stradă cu o baionetă la brâu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arma găsită asupra criminalului. Foto: Arhivă
Arma găsită asupra criminalului. Foto: Arhivă

Individul, de loc din Tămăoani (Frumuşiţa) promisese judecătorilor, pentru a nu fi arestat preventiv, că va fi un exemplu de cuminţenie. Acum riscă să ajungă după gratii.

Poliţiştii din Galaţi l-au depistat, cu ocazia unui raid  de noapte pe străzile oraşului, pe un individ care purta la brâu un cuţit de tip baionetă cu lungimea de 34 de centimetri.

Deoarece individul, în vârstă de 25 de ani, părea foarte agitat, oamenii legii au făcut o verificare amănunţită în baza de date, prilej cu careau descoperit că numitul Claudiu E, domiciliat în Tămăoani, comuna Frumuşiţa, figura ca fiind sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Practic, individul fusese lăsat în liberatate cu condiţia să stea cuminte până la finalizarea dosarului în ce-l priveşte, iar faptul că a fost găsit noaptea pe stradă, înarmat cu un cuţit cât toate zilele de mare îl poate trimite în arest preventiv.

De altfel, poliţiştii au întocmit actele procedurale care, împreună cu persoana şi bunul corp delict, au fost predate la Secţia 4 Poliţie în vederea continuării cercetărilor.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite