Copil de 10 ani accidentat pe trecerea de pietoni. Şoferul vinovat nu a redus viteza în apropierea marcajului pietonal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 66 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, după ce a lovit în plin o copilă care intenţiona să traverseze strada pe trecerea de pietoni.

Pe 14 mai, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.N. 26.

”Din primele verificări, a reieşit că un bărbat de 66 ani a condus autoturismul pe raza comunei Tuluceşti şi, când a ajuns în dreptul cimitirului din localitate, a surprins şi accidentat un copil, în vârstă de 10 ani, care intenţiona să traverseze D.N. 26 pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite