Congres Naţional cu participare internaţională pentru studenţi şi medici rezidenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eveniment unic în viaţa studenţească medicală gălăţeană, aşteaptă aproximativ 250 de studenţi, medici rezidenţi din toată ţara dar si din afara granitelor(Republica Moldova, Ucraina, Franta, Italia , Suedia) şi personalităţi din sistemul medical, universitar, pentru  o manifestare ştiinţifică de  înaltă ţinută academică.

În perioada 13-16 noiembrie Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG) organizează cea de-a cincea ediţie a Congresului Naţional cu participare internaţională pentru studenţi şi medici rezidenţi.

Proiectul işi propune să fie o formă deosebită de comunicare, cunoaştere şi schimb de experienţă pentru participanţi. Se doreşte încurajarea studenţilor să redacteze şi să prezinte lucrări ştiinţifice, să facă publice rezultatele obţinute în urma studiilor clinice şi cercetărilor la care au contribuit, cât şi să promoveze un ghid de bune practici în domeniul medical, subliniind cele mai importante idei enunţate în cadrul discuţiilor între reprezentaţi de seamă ai sistemului de sănătate din România şi cei care sunt mai noi în branşă.

Congresul se va desfăşura pe durata a patru zile destinate prezentărilor de lucrări ştiinţifice şi workshop-urilor şi are trei secţiuni: medicină generală, stomotaologie şi farmacie.

Pentru cele trei secţiuni menţionate se vor organiza şase sesiuni de workshop-uri de câte 120 de minute, cuprinzând inovaţii medicale naţionale şi internaţionale, desfăşurându-se în paralel pe mai multe subiecte, fiecare participant putând alege workshop-ul dorit. Aceste sesiuni interactive vor fi susţinute de personalităţi ale medicinei gălăţene şi nu numai. Scopul acestor workshop-uri este de a dezvolta noi abilităţi medicale practice studenţilor participanţi.

Deschiderea oficială a Congresului Naţional va avea loc în data de 13 noiembrie ora 18.00, în Sala Multimedia din incinta Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (Grădina Botanică)

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite