Centrul de permanenţă medicală din Mazepa, la bugetare. Clădirea a fost cedată gratis primăriei de Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”
0
Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, consilierii locali vor primi spre aprobare, la următoarea şedinţă, proiectul de hotărâre privind alocarea de fonduri pentru amenjarea imobilului primit spre folosinţă gratuită de la biserica ortodoxă.
Municipiul Galaţi va avea în curând un nou Centru de Permanenţă pentru Servicii Medicale. După câte afirmă primarul Ionuţ Pucheanu, la următoarea şedinţă a Consiliului Local se va propune aprobarea sumelor necesare lucrărilor de modernizare a spaţiului unde va funcţiona viitorul Centru de Permanenţă din din Mazepa II.
În luna aprilie a acestui an municipalitatea a încheiat un protocol cu Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” şi Serviciul de Asistenţă Medicală în vederea înfiinţării la demisolul clădirii Centrului Multifuncţional a unui Centru de Permanenţă pentru Servicii Medicale. Parohia cedează folosinţa asupra imobilului recent construit (acolo urmau să funcţioneze o serie de cabinete medicale în regim de voluntariat creştin) fără cere nimic la schimb.
De altfel, cu acelaşi prilej, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” a cedat municpalităţii şi dreptul de folosinţă asupra casei parohiale, acolo unde va fi mutată o grădiniţă care funcţionează la parterul unui bloc din apropiere şi nu mai putea fi autorizată.
„Centrul de Permanenţă Medicală din Mazepa II este al doilea centru de acest gen care se deschide la Galaţi. Primul este cel din Micro 39, înfiinţat în toamna anului trecut. Principalul scop al înfiinţării acestor centre este degrevarea centrelor de primiri urgenţe ale spitalelor din oraş, dar şi continuarea programelor medicale ale cabinetelor medicilor de familie”, a declarat Pucheanu.
Eforturile municipalităţii (remarcabile în această direcţie) intră în contradicţie însă cu declaraţiile ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care zice că metoda s-a dovedit ineficientă în ansamblul ei (numărul de prezentări la Urgenţe nu a scăzut absolut deloc) deci se studiază oportunitarea renunţării la finanţarea centrelor de permanenţă medicală.