Cazul revoltător al femeii ucise de fostul amant în plină stradă. Criminalul striga peste tot: „Îi iau io gâtul panaramei ăleia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima Violeta Mirică şi criminalul Vasile Petcu Foto: Facebook/captura video
Victima Violeta Mirică şi criminalul Vasile Petcu Foto: Facebook/captura video

Femeia a fost măcelărită cu zeci de lovituri de cuţit. Anterior, reclamase de cel puţin patru ori la Poliţie faptul că agresorul, Vasile Petcu, o urmărea peste tot, a încercat să o strângă de gât pe stradă şi o ameninţase cu moartea.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat, pe 24 mai, pe Vasile Petcu, un bărbat de 42 de ani, la 20 de ani şi 2 luni de închisoare pentru omor calificat şi hărţuire. Criminalul a fost obligat să le plătească celor doi copii minori ai victimei daune morale şi materiale ce însumează 145.000 de lei, dar şi pensie de întreţinere până la vârsta majoratului. Decizia instanţei nu este definitivă. 

Asasinarea cu sânge rece a Violetei Mirică (34 ani), din localitatea gălăţeană Pechea, chiar în zorii zilei de 1 martie, a scos la iveală indiferenţa autorităţilor şi ineficienţa sistemului poliţienesc din România. Femeia reclamase oamenilor legii, în anul premergător comiterii crimei, de cel puţin patru ori faptul că fusese agrezată fizic şi verbal de Vasile Petcu (42 de ani), care o şi ameninţase în public că o omoară, însă poliţiştii n-au făcut mai nimic pentru a evita tragedia.

În fapt, totul s-a rezumat la câteva foi de hârtie, în dosare „in rem” (adică fără identificarea făptuitorului, în condiţiile în care se ştia precis cine este agresorul). Într-un final, s-a ajuns la crimă. Şirul faptelor premergătoare, cele mai multe descrise chiar de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, arată că lucrurile erau scăpate de sub control şi că se impuneau măsuri ferme împotriva lui Vasile Petcu.

Primul incident demonstrat cu martori a avut loc în luna aprilie 2016, atunci când victima a sesizat poliţia cu privire la faptul că fostul concubin i-ar fi adresat injurii. Poliţistii i-au aplicat bărbatului o sancţiune contravenţională la legea 61/1991 pentru adresarea de injurii în public, însă au tratat cu lejeritate afirmaţia făcută în public de Vasile Petcu, după doar câteva minute de la primirea amenzii, în prezenţa a cel puţin patru martori: „Tot îi iau io gâtul panaramei ăleia”.

Strânsă de gât în plină stradă şi salvată de trecători

Ulterior, Vasile Petcu a agresat-o în mai multe rânduri, în prezenţa unor martori. Sătenii povestesc că a fost salvată din mâinile lui Vasile Petcu de trecători în mai multe rânduri, în timp ce acesta încerca să o sugrume. În unul dintre cazuri, un cetăţean din Pechea a fost nevoit să-l lovească cu biciul pe agresor de mai multe ori pentru a o scăpa pe Violeta Mirică, iar Petcu l-a ameninţat şi pe el cu moartea. De altfel, acest incident a generat, în martie 2017, o urmărire penală faţă de suspect, însă dosarul zace într-un sertar încă, la un an de la formarea lui.

„Ea a mai fost odată strânsă de gât tot de el, atunci au fost doi martori, asta s-a întâmplat, eu m-am dus şi am făcut reclamaţii, uite mă o urmăreşte, uite vine, nu s-a făcut nimic, absolut nimic”, a declarat Marian Mirică, soţul victimei.

Trebuie spus că până la incidentul din martie 2017, Vasile Petcu a urmărit-o pe Violeta Mirică de numeroase ori în drumul de la sau către locul acesteia de muncă, acesta fiind motivul pentru care, în dese rânduri, femeia era însoţită în timpul deplasării de fiul ei în vârstă de 17 ani. Situaţia este confirmată chiar de Poliţie, ca făcând parte dintr-un dosar penal de care se ocupă, fără nicio finalitate, de un an şi trei luni.

„La data de 22 decembrie 2016 la postul de poliţie Pechea a fost înregistrată o plângere a victimei cu privire la faptul că fostul ei concubin ar fi urmărit-o de mai multe ori în timp ce se deplasa pe drumul dintre domiciliu şi locul de muncă, fără să îi adreseze nici un cuvânt. Aceasta a mai precizat că în perioada ianuarie-februarie 2016 ar fi avut o relaţie de concubinaj cu bărbatul. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, fiind dispusă începerea urmării penale in rem”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Spre sfârşitul anului 2017, Vasile Petcu, în stare de ebrietate, a mai comis două agresiuni evidente împotriva femeii. În prima fază, a încercat să o agreseze la locul de muncă, însă a renunţat la idee după ce ar fi fost avertizat de patronul magazinului să nu mai calce prin zonă. Apoi, a scris cu vopsea tot felul de obscenităţi pe gardul de la locuinţa femeii.

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. „La data de 2 februarie 2018 femeia a sesizat organelor de poliţie faptul că în ziua respectivă fostul concubin s-ar fi îndreptat cu bicicleta spre ea. Aceasta a fost din nou audiată de organele de poliţie, bărbatul fiind din nou sancţionat contravenţional”, a precizat cms.şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.

Martorii la incident spun însă că lucrurile sunt mai complicate decât par, căci agresiunea cu bicicleta a fost însoţită de afirmaţii violente şi de ameninţări explicite cu moartea. Oamenii legii nu le-au luat însă foarte în serios.

Lipsit total de remuşcări: „Recunosc fapta, dar nu o regret”

Violeta Mirică (34 de ani) a fost ucisă în zorii zilei de 1 martie 2018 de către fostul amant, Vasile Petcu (41 ani), care i-a aplicat 15-20 de lovituri de cuţit în zona gâtului şi a feţei.

Sătenii povestesc că femeia, mamă a doi copii (dintre care unul de 17 ani), se despărţise de soţ şi locuia cu părinţii ei. La un moment dat, ea s-a împrietenit cu criminalul, cu care a avut o relaţie amoroasă de câteva luni, însă femeia a decis să rupă legătura din cauza violenţelor pe fond de gelozie ale iubitului.

Mai mult decât atât, femeia decisese de câteva săptămâni să se împace cu fostul soţ, ceea ce l-a înfuriat la culme pe fostul iubit, care a ameninţat-o în public că îi va tăia gâtul.

În dimineaţa de joi, criminalul a ieşit în stradă şi a aşteptat-o pe victimă (care locuia la câteva case distanţă de domiciliul lui) în drumul către serviciu. Când a văzut-o, el i-a cerut să se împace şi i-a oferit un mărţişor. Cum femeia l-a refuzat, a scos un cuţit şi a înjunghiat-o cu furie, de mai multe ori. Apoi a abandonat victima într-o baltă de sânge şi a plecat acasă.

Criminalul a fost reţinut pe 1 martie 2018, fiind ulterior arestat preventiv. Declaraţia lui în faţa anchetatorilor a fost: „Recunosc fapta, dar nu o regret”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite