Casa negustorului Jean Steuerman, una dintre cele mai impresionante bijuterii de arhitectură din Galaţiul interbelic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa negustorului Jean Steuerman FOTO Adevărul
Casa negustorului Jean Steuerman FOTO Adevărul

Jean Steuerman a fost unul dintre cei mai bogaţi negustori ai oraşului de la Dunăre. În perioada interbelică, acesta a construit o frumoasă casă în stil neoromânesc, cu şapte camere mari, care astăzi poate fi văzută în curtea Liceului Tehnologic „Simion Mehedinţi” Galaţi.

Impunătoarea clădire a fost ridicată în perioada interbelică, pe strada General Berthelot (în prezent Nicolae Bălcescu nr. 19) nr. 51, de un foarte bun arhitect cunoscător al stilului neoromânesc. Aici avea să locuiască Jean Steuerman, unul dintre cei mai bogaţi negustori de origine evreiască ai acelor vremuri. Născut în comuna Sabasa din judeţul Neamţ, acesta a ajuns în oraşul de la Dunăre fiind încântat de oportunităţile pe care Galaţiul interbelic le oferea negustorilor.

De-a lungul timpului, bogătaşul a fost pe rând vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi şi preşedinte al Secţiei Comerciale din cadrul aceleiaşi instituţii, preşedinte al Asociaţiei exporturilor de lemn (1934), consilier comunal şi ajutor de primar al oraşului Galaţi (1933 - 1936). Toate acestei funcţii i-au oferit lui Jean un loc în high class-ul epocii.

Bijuteria din centrul oraşului

În primăvara anului 1923, Jean Steuerman a cumpărat un teren aflat în apropierea casei lui Zaharia Soare. Patru ani mai târziu, negustorul avea să construiască aici un imobil impunător, cu etaj. La parter se găsea o loggie (n. red. galerie exterioară) cu două deschideri, arce trilobate sprijinite pe stâlpi rotunzi şi o balustradă, iar la etaj se găsea o altă galerie, cu două deschideri, arce în acoladă şi o balustradă, motivele vegetale fiind nelipsite.

Odată intrat în casă, după ce treceai prin vestibul, puteai admira sufrageria şi două din cele şapte camere. În zilele însorite, Jean petrecea timp pe terasa mare din curtea casei.

Decretul-lege nr. 842/28 martie 1941 îl lasă însă pe acesta fără imobil, statul român naţionalizând toate proprietăţile urbane ce aparţineau evreilor. Deşi a încercat din răsputeri să îşi recupereze casa, intervenind la cel mai înalt nivel, Jean Steuerman nu a obţinut decât o despăgubire de 1.040.000 de lei prin hotărârea Curţii de Apel Galaţi.


FOTO Adevărul

Casa negustorului Jean Steuerman Galati

Opt ani mai târziu, Guvernul României a decis ca în casa negustorului să se înfiinţeze Centrul Profesional nr. 4, unde aveau să fie pregătiţi pentru diverse meserii copiii nevoiaşi evrei şi români. Începând din 1954 numele şcolii s-a schimbat în Şcoala Profesională nr. 8 pentru băieţi, iar în anul 1992 instituţua de învăţământ a devenit mixtă.

În anul 1996, instituţia a primit denumirea de Şcoala Profesională „Simion Mehedinţi”, iar elevii care vin să studieze aici sunt pregătiţi pentru meserii în domeniile: mecanică, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, tâmplărie, confecţii produse textile, estetica şi igiena corpului omenesc, turism şi alimentaţie.

Pentru o mai bună integrare a elevilor pe piaţa muncii, în urmă cu zece ani, instituţia de învăţământ a semnat parteneriate cu alte şcoli Europene din Danemarca, Lituania, Scoţia, Spania şi Turcia.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite