Cardiacii, cei mai afectaţi de scăderea temperaturilor. Patru bătrâni au murit într-o singură noapte din cauza problemelor cardiace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scăderea temperaturii în timpul nopţii creează probleme majore de sănătate în rândul cardiacilor. Numai noaptea trecută, numărul gălăţenilor care au avut nevoie de asistenţă medicală a crescut, iar patru bătrâni au decedat. Din nefericire, echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi nu au mai putut face nimic pentru aceştia.

Cei mai afectaţi de schimbările de temperatură sunt gălăţenii cu afecţiuni respiratorii, cardiovasculare, neurologice, metabolice sau osteoarticulare.

Expunerea acestora la temperaturile scăzute a favorizat agravarea bolilor cardiovasculare cu risc de infarct miocardic, angină pectorală sau insuficienţă cardiacă.

Noaptea trecută, echipajele medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă au fost solicitate să intervină în astfel de cazuri. Din nefericire, patru gălăţeni cardiaci, cu vârstele cuprinse între 78 şi 88 de ani au decedat în propriile lor locuinţe.

„Le recomandăm cetăţenilor să evite stresul termic - să se îmbrace adecvat temperaturilor de afară - să evite deplasările matinale sau nocturne când este frig şi să nu recurgă la automedicaţie”, a declarat doctorul Mihai Polinschi, managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Galaţi. 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite