Autorităţile sanitar veterinare din Galaţi sunt acuzate că au acţionat cu întârziere după anunţarea unui nou caz de pestă porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un fermier din vecinătatea oraşului Galaţi susţine că a notificat autorităţile sanitar veterinare de marţi că o parte dintre porcii pe care îi creşte la ferma sa este posibil să aibă pestă porcină africană, dar reacţia a venit abia vineri, 31 august, când o parte dintre animale muriseră, iar restul prezentau semne evidente ale bolii.

Laurenţiu Cojanu  deţine o fermă de animale la ieşirea din oraşul Galaţi, în vecinătatea Zătunului. Bărbatul creşte ovine şi porci, iar marţea trecută a observat că o parte dintre suine prezintă semnele pestei porcine africane. Fermierul susţine că a anunţat în aceeaşi zi autorităţile sanitar veterinare despre situaţia de la ferma sa, dar abia vineri, 31 august, medicii veterinari au venit şi au prelevat probe de sânge de la animale.

”Au venit vineri şi au luat sânge la porci şi atunci mi s-a spus prima dată că au pestă. Asta după ce medicul veterinar a zis că este posibil să aibă rujetă, deşi eu am spus din start că este pestă. Porcii mei erau apatici, nu mai aveau poftă de mâncare şi le-au apărut şi pete”, a declarat Laurenţiu Cojanu.

Bărbatul îşi continuă acuzaţiile la adresa autorităţilor sanitar veterinare gălăţene, susţinând că pentru primul porc care i-a murit nu a primit un proces verbal, în baza căruia să poată primi despăgubiri, iar apoi i s-au dat acte să le semneze la lumina lanternei, constatând ulterior că toţi porcii fuseseră trecuţi ca având 40 de kilograme, deşi în realitate aveau o greutate mai mare.

Autorităţile sanitar veterinare neagă acuzaţiile şi susţin că au intervenit în ziua în care au fost sesizate. ”Ne-am deplasat imediat ce am fost anunţaţi de colegul medic veterinar concesionar, care a procedat la anunţarea Direcţiei Sanitar Veterinare. Nu a durat o săptămână, în aceeaşi zi în care medicul veterinar concesionar ne-a anunţat ne-am şi deplasat, doar am pregătit autolaboratorul şi am venit. Nu contează ora, nu contează că e zi sau noapte, mai cu seamă când ştim ce înseamnă gravitatea pestei porcine africane, ne deplasăm imediat”, a declarat Carmen Stroia, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi.

Prefectura susţine poziţia medicilor veterinari. ”Ferma avea 19 porci, iar pe 31 august, în urma decesului unui exemplar, proprietarul a sesizat medicul veterinar. Până la primirea buletinului de analiză (în seara zilei de 1 septembrie), au mai decedat şase exemplare. Conform legii, astăzi s-a decis uciderea preventivă a celorlalte 12 animale din exploataţie”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Galaţi.

Focarul de pestă porcină din vecinătatea Galaţiului este al treilea din judeţ, după cele depistate în localităţile Suceveni şi Vameş, unde toate suinele au fost ucise preventiv.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite