Au băgat sute de tineri în spital după ce le-au vândut droguri amestecate cu tot felul de otrăvuri. Reţeaua de traficanţi a fost trimisă în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teoretic, membrii reţelei vindeau clienţilor marijuana, însă, pentru a-şi creşte profitul, au amestecat canabisul cu ceaiuri medicinale, cu produse chimice de sinteză aduse din ţări asiatice, dar şi cu otravă de şobolani. Efectul a fost devastator pentru consumatori, în special elevi de liceu, cei mai mulţi minori, care au umplut spitalele.

O reţea de traficanţi de droguri formată din 20 de persoane a reuşit, în cursul anului 2014 şi la începutul lui 2015, să umple spitalele gălăţene cu sute de tineri care acuzau o formă de intoxicaţie severă cu substanţe de origine necunoscută.

Misiunea medicilor a fost cu atât mai complicată, cu cât intoxicaţia se suprapunea cu efectele unor substanţe halucinogene, aşa că la un moment dat s-a vehiculat ideea că ar putea fi vorba despre noi tipuri de droguri, ale căror efecte încă nu au fost descrise de literatura medicală.

Copii de 14 ani ajunşi la urgenţe după ce „au fumat ceva la şcoală”

Grav este că majoritatea pacienţilor ajunşi în stare gravă la spital erau foarte tineri, cu vârste cu prinse între 14 şi 18 ani, ceea a provocat o operaţiuni de proporţii a procurorilor DIICOT Galaţi, în vederea depistării traficanţilor şi a sursei de droguri.

Din intervievarea pacienţilor rezultase foarte clar că intoxicaţiile se produceau în special în apropierea unor şcoli şi licee, acolo unde acţionau traficanţii care vindeau ţigări pe care le recomandau ca fiind cu marijuana.

De asemenea, a mai rezultat că ţigările respective erau foarte ieftine (în comparaţie cu preţul obişnuit din piaţa neagră), ajungând să se vândă cu doar 8-10 lei bucata. Era deja un semn clar că nu conţineau canabis, ci cu totul alt tip de otrăvuri.

Este de remarcat că, potrivit documentelor medicale, în perioada iunie 2014-februarie 2015, au fost victimele coctailului de ierburi şi otravă peste 300 de tineri (44 doar în ianuarie 2015), situaţia determinând reacţia promptă a autorităţilor, care au cerut ca dosarul să fie anchetat cu prioritate.

20 de inculpaţi, însă doar trei arestaţi

Iniţial, procurorii DIICOT au pornit pe patru piste, formând tot atâtea dosare. Ulterior, în ianuarie 2015, s-a ajuns la concluzia că totul făcea parte dintr-o reţea infracţională de proporţii, din cadrul cărei au putut fi identificaţi şi acuzaţi 20 de indivizi.

Ei sunt: Mihai Dumitru - zis „Passat”, Alin Sorin Hamza - zis „Limbă”, Ştefan Daniel Borş, Constantin Adrian Seranfir - zis „Ciungu”, Claudiu Mişu - zis „Bigi”, Mihai Ionuţ Costişanu - zis "Marinelo” şi „Chioru”, Dragoş Croitoru, Claudia Silvia Staicu - zisă „Cala”, Marius Cristi Perju - zis „Creţu”, Marian Vasilescu - zis „Marinuţ” sau „Porcu”, Aurelian Pîrlea - zis „Relu”, Claudiu Anton, Iulian Bogdan Camară, Andrei Capră, Andrei Ovidiu Giolea, Bogdan Lili Tureatcă, Alexandru Cătălin Voicu  - zis „Bikerul”, Adrian Marcel Zontea, Adi Viorel Stângă şi Costică Pintilie.

După o anchetă de câteva luni, procurorii DIICOT au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată, zilele trecute, pe cei 20 de inculpaţi, dintre care, cumva surprinzător având în vedere efectele activităţii lor, doar Dumitru Mihai, Seranfir Adrian Constantin şi Mişu Claudiu sunt în arest preventiv.

Hamza Alin Sorin şi Borş Daniel Ştefan sunt în arest la domiciliu, iar ceilalţi sunt liberi ca pasărea cerului. Mai mult decât atât, Mihai Ionuţ Costişanu - zis "Marinelo” şi „Chioru”, nu a fost reţinut nici măcar o secundă, el fiind într-o locaţie necunoscută.

Un „boss” şi trei adjuncţi

Potrivit anchetatorilor, reţeau era foarte bine organizată, având o structură de conducere şi delimitări teritoriale destul de precise.

„Trebuie precizat că inculpatul Dumitru Mihai, deşi nu avea un control direct asupra activităţii infracţionale desfăşurate de ceilalţi inculpaţi, se erija în postura de lider al tuturor „traficanţilor de spice-uri” din municipiul Galaţi, purtând discuţii cu inculpaţii Seranfir Adrian Constantin zis „Ciungu” şi Perju Cristi Marius zis „Creţu” privind împărţirea zonelor din municipiul Galaţi în care îşi desfăşurau activitatea de comercializare, direct ori prin intermediarii (dealerii) folosiţi de către fiecare dintre aceştia”. Rechizitoriul DIICOT.

Cel de-al treilea adjunct era Claudiu Mişu - zis „Bigi” care, împreună cu Seranfir Adrian Constantin, a încercat să extindă reţeaua şi pe Litoral, la Mamaia.

În mai 2015, după ce ancheta luase amploare la Galaţi şi mai mulţi membri ai reţelei fuseseră deja arestaţi, Mişu şi Seranfir au fugit la Constanţa şi au închiriat o vilă în Mamaia, loc de unde au început să vândă drogurile „aranjate” cu chimicale turiştilor din staţiune.

Au fost reţinuţi pe 9 iunie 2015, în urma unei descinderi în forţă a poliţiştilor şi procurorilor constănţeni, care i-au predat apoi justiţiei gălăţene.

Mai trebuie spus că Seranfir (22 ani) este un vechi „client” al justiţiei. Pe vremea când încă nu împlinise 18 ani a fost judecat şi condamnat pentru tâlhărie.

Chimie şi marketing pe piaţa drogurilor

Interesant este că membrii reţelei nu doar că acţionau organizat, dar chiar aveau şi o strategie de marketing, după cum afirmă procurorii.

„Inculpaţii au compensat preţul relativ mic practicat la comercializarea către consumatorul final (în medie 10 lei doza de 0,25 grame fragmente vegetale conţinând substanţe psihoactive, consumabile prin confecţionarea de ţigări artizanale şi fumarea acestora) cu numărul foarte mare de tranzacţii ilicite, inculpaţii deservind un număr foarte mare de consumatori”. Rechizitoriul DIICOT.

Cât priveşte aprovizionarea şi parte „de laborator”, lucrurile erau, de asemenea, bine puse la punct. Marijuana era cumpărată angro de la Constanţa şi Bucureşti, iar restul ingredientelor erau fie cumpărate din comerţ (ceaiuri medicinale şi tot felul de prafuri cu efect psihotrop), fie comandate prin poştă din ţări asiatice (prafuri de sinteză cu efect halucinogen).

Apoi se făcea „chimia”. „Substanţele brute sub formă de praf erau deja amestecate cu substanţe vegetale, de regulă ceaiuri din plante medicinale, ce erau apoi folosite la confecţionarea de ţigări artizanale şi consumate prin fumare”, spun anchetatorii.

Nimic nu era pe degeaba. Cei care intermediau afacerile (delerii din cartiere) primeau în schimb un comision de 10 la sută din contravaloarea drogurilor.

Încadrare juridică prea blândă

Deocamdată, cei 20 de inculpaţi sunt judecaţi pentru trafic de substanţe interzise, însă opinia publică şi-a exprimat deja nemulţumirea faţă de blândeţea încadrării juridice.

Există ipoteza că membrii reţelei ar trebui judecaţi şi pentru fapte conexe, având în vedere efectul devastator al otrăvurilor vândute de ei, cum ar fi vătămarea corporală gravă sau chiar tentativa de omor.

Procesul celor 20 de traficanţi va începe în luna octombrie.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Mai mulţi tineri drogaţi, reţinuţi de Poliţie pe străzile Galaţiului. Printre aceştia se află şi un copil de 16 ani
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite