Atentatul de la Consiliul de Război care a înşelat paza. O bombă ar fi putut curma viaţa ofiţerilor, punând în primejdie liniştea ţării

Submarinul NMS Rechinul în Galaţi. Foto: vechiul-regat.blogspot.ro

În perioada interbelică, seria atentatelor s-a înmulţit. Viaţa oamenilor nu mai avea preţ, iar spionajul era una dintre cele mai mari arme. Nici Galaţiul nu a fost lipsit de astfel de evenimente.

Criza economică mondială din 1929 a agravat contradicţiile internaţionale. În acele vremuri, presiunile statelor occidentale, dar mai ales al vecinului de la est, Uniunea Sovietică, erau din ce în ce mai mari. Intenţionând să creeze o permanentă stare de insecuritate în România, Rusia sovietică a desfăşurat în presă o campanie propagandistică bine organizată pentru a crea impresia unui posibil atac organizat din partea României. Plasarea informaţiei în presă era însoţită de acţiuni de spionaj, de sabotaj şi de concentrări militare la hotar, pentru a ţine în încordare România.

„Ţara s-a cutremurat. Era un semnal de alarmă şi un nenorocit început. Apoi ministrul de interne scapă ca prin minune de moarte, ca şi – câtva timp mai târziu- subsecretarul de stat de la acelaşi minister. Un director de gazetă era cât pe ce să plătească cu viaţa, profesia sa de credinţă, bună sau rea, nu interesa”, a explicat Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Un vânt rău s-a abătut asupra ţării

„Graniţele nu mai reţineau miasmele otrăvitoare. Mâinile criminale se strecurau peste fruntariile ţării. Din umbră creştea fantoma ameninţătoare a atentatului. Viaţa omenească nu mai avea preţ, iar cunştiinţele se puteau cumpăra oricând. Funcţionarii statului au devenit uneltele străinilor. Nici oraşul nostru, port la Dunăre, nu a fost lipsit de astfel de evenimente. Un atentat care a avut loc în Galaţi a ocupat paginile ziarelor o lungă perioadă de timp”, a relatat Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

La 20 februarie 1931, „o explozie groaznică”, aşa cum a numit-o presa vremii, s-a produs la Consiliul de Război de pe strada Mihai Bravu din Galaţi. La orele 11.30, dimineaţă, pe culoarul Cabinetelor de instrucţie se găseau o mulţime de martori, inculpaţi şi santinele.

„În Cabinetul 3, aflat în fundul culoarului corpului de case destinate raportorului, locotenentul Tretiacenko, judecător de instrucţie, aflat la biroul din faţa uşii, semna mai multe documente. La biroul din partea stângă, în apropiere de soba de teracotă, se afla plutonier elev Hâncu. La un moment dat, Tretiacenko a început să scrie o ordonanţă definitivă. A ridicat capul şi i-a spus plutonierului să ducă o hârtie maiorului Manoliu, şef raportor. Plutonierul elev Hâncu s-a ridicat, a pornit spre uşă, a deschis-o, moment în care locotenentul Tretiacenko încă scria, dar n-a apucat să facă decât litera F de la februarie şi explozia s-a produs cu o violenţă extraordinară”, ne-a povestit Marius Mitrof.

Locotenentul Tretiacenko a fost ridicat de puterea exploziei peste birou şi trântit la pământ. Geamurile s-au spart, iar ferestrele s-au sfărâmat. În cameră era un fum de nepătruns. Pe culoarul cabinetelor s-a produs o panică de nedescris: deţinuţi, martori şi soldaţi căutau să iasă afară. Cu toţii se îmbrânceau şi se loveau.

„Cei din clădirea alăturată de la Comenduire crezând că s-a produs o rebeliune la închisoarea militară, au fugit cu toţii într-acolo. Din clădirea de sus a Consiliului au ieşit afară toţi grefierii care nu ştiau ce s-a întâmplat căci la etaj, zguduitura a fost resimţită puternic. Şeful raportor, maior Manoliu Constantinidi care era în biroul alăturat încăperii în care s-a produs explozia, a ieşit imediat afară crezând că o santinelă, din greşeală, a descărcat un foc de armă. Maiorul Manoliu, însoţit de căpitanul Chifu, au vrut să intre în biroul locotenentului Tritiacenko, însă uşa era blocată. Forţând şi deschizând uşa, în primul moment nu s-a putut vedea nimic din cauza norului de praf şi fum. L-au găsit pe locotenentul Tretiacenko căzut la pământ, cu fruntea sângerândă. După ce l-a ridicat de la pământ, maiorul Manoliu l-a întrebat pe Tretiacenko ce s-a întâmplat, însă acesta se afla în stare de şoc şi nu mai ştia nimic”, ne-a explicat relatat Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

„Potrivit acestuia, nimeni în afară de cei doi nu îndrăznea să intre înăuntru de frica unei noi explozii. Cu mare greutate însă victima a fost scoasă afară la aer. Faţa şi mâinile îi erau complet negre de fum. Nu se ştia cât de grav este rănit, pentru că, aşa cum am relatat, fiind în stare de şoc, victima nu putea vorbi. Din frunte îi curgea sânge. După câteva momente, locotenentul Tritiacenko şi-a revenit şi a putut da desluşiri celor de faţă”, a spus Marius Mitrof.

După ce s-a limpezit fumul, cu toţii au văzut şi dezastrul din încăpere: ferestrele erau sfărâmate, geamurile ţăndări, birourile erau răsturnate, lemnele ce se aflau lângă sobă au fost aruncate de suflul expoziei pe dulap, iar tavanul, pereţii şi birourile erau găurite. Locotenentul Tretiacenko a scăpat de la moarte ca prin minune.

Cercetările au început imediat, la faţa locului sosind generalul Grigorescu Arthur, comandantul diviziei 21 infanterie, procurorul general Macri, prim-procurorul Aurel Vidraşcu, subinspector de siguranţă Popescu şi Iordan Stănescu şeful poliţiei judiciare. Cercetările s-au făcut însă de locotenent colonel Nicolae Giurgea Demetrescu şi maior Manoliu.

„Din primele cercetări a reieşit că explozia s-a datorat unei «maşinării infernale» cum o numeau ziarele, o bombă, în formă de grenadă, de o formă specială care nu se găsea la noi în ţară. Bomba era crestată în 100 de despărţituri care, atunci când explodează, se împrăştia în formă de semicerc măcinând tot ce întâlnea în cale. Anchetatorii au stabilit în mod precis că bomba era de provenienţă sovietică şi că a fost adusă de câţiva prieteni ai teroriştilor aflaţi în arest. Cu ajutorul unui soldat din gardă au introdus-o dimineaţă în cameră înainte de a veni ofiţerii la lucru. S-a mai constatat, din resturile rămase, că bomba avea fitil care ardea 15 cm pe oră. Astfel atentatorii ştiau exact ora la care se va produce explozia”, a explicat Marius Mitrof.

O anchetă cu multe semne de întrebare

„Autorităţile anchetatoare se întrebau care este cauza că «maşina infernală» a fost pusă în cabinetul locotenentului Tretiacenko şi nu în biroul şefului raportor, adică acolo unde lucra maiorul Manoliu Constantinidi, cel care, de altfel, se ocupa cu anchetarea teroriştilor. Probabil că cei care au instalat bomba credeau că are o putere suficient de mare pentru a dărâma întreaga clădire, suprimând astfel pe toţi cei care se găseau înăuntru. Prevederile au fost greşite, bomba nestricând decât ceea ce am relatat. Au fost arestate toate persoanele care au trecut în dimineaţa zilei de 20 februarie 1931 pe la cabinetele de instrucţie, de asemenea garda a fost consemnată deoarece se credea că unul dintre soldaţi era autorul aşezării bombei”, a spus Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Cercetările au continuat în tot cursul nopţii pentru a se stabili în mod precis care sunt vinovaţii. Teroriştii aflaţi în arest au fost interogaţi, dar nu au vrut să dea nici un fel de amănunt declarând că nu ştiu nimic.

„Anchetatorii au aflat însă de la alte persoane interogate că, în ajunul atentatului, la închisoarea militară care se află în aceeaşi clădire cu consiliul de război s-a produs o încercare de evadare care, fiind însă denunţată de către mai mulţi deţinuţi, a eşuat. Făcându-se cercetări imediate, s-a găsit un ferăstrău de tăiat fier cu ajutorul căruia deţinuţii au încercat să îşi taie lanţurile de la picioare. De asemenea, s-au găsit mai multe scânduri de la peretele ce duce la grajd, rupte. Din ancheta făcută s-a stabilit că unul dintre autori este un anume Munteanu, condamnat pentru dezertare la 2 ani închisoare şi care împreună cu cei 5 terorişti au căutat să evadeze. A doua zi s-a produs atentatul. Astfel s-a făcut legătura între acest fapt şi atentat şi s-a ajuns la convingerea că teroriştii au vrut să evadeze în momentul exploziei”, a spus Marius Mitrof.

Tot atunci s-a mai aflat că locotenentul Tretiacenko a primit câteva scrisori de ameninţare scrise în limba rusă în care se arăta că nu va scăpa de ceea ce îi este pregătit. Atentatul a fost descris ca fiind un act de cutezanţă neînchipuită.