Aproximativ 700 de copii cu nevoi speciale din Galaţi vor beneficia anul acesta de daruri de Crăciun din partea Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre copiii asistaţi de organizaţiile nonguvernamentale şi fundaţiile cu care municipalitatea se află în parteneriat.

„Crăciunul este o sărbătoare a copiilor, în mod special. Ei se bucură cel mai mult de sosirea Moşului, de daruri, de magia acestei perioade. Avem grijă şi anul acesta de copiii pe care îi ocrotim prin intermediul organizaţiilor filantropice sau al fundaţiilor cu care suntem parteneri şi pe care le finanţăm de la bugetul local. Şi pentru aceşti copii Crăciunul trebuie să fie o bucurie şi, de aceea, ne îngrijim ca acest lucru să se întâmple”, a declarat primarul Marius Stan.

Copiii îl vor întâmpina pe Moş Crăciun cu serbări, spectacole şi alte momente artistice specifice sărbătorilor de iarnă şi vor primi în dar pungi cu dulciuri.

Vârstnicii, bolnavii cronici şi persoanele fără adăpost, aflaţi în grija Primăriei şi Consiliului Local Galaţi, vor avea parte şi anul acesta de mese festive, cu toate cele tradiţionale, de Crăciun şi Anul Nou.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite