ANOSR îi asigură pe studenţii „pedepsiţi” pentru spiritul critic că vor avea avocaţi care le vor oferi sprijin juridic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii spun că profesorii au tocmai rolul de a le dezvolta spiritul critic, nu de a-l anihila.
Studenţii spun că profesorii au tocmai rolul de a le dezvolta spiritul critic, nu de a-l anihila.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) atrage atenţia asupra cazurilor tot mai numeroase din ultima perioadă în care universităţile au încercat să reducă la tăcere orice formă prin care studenţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de starea sistemului educaţional, apelând uneori la practici demne de perioada comunistă.

De la ameninţări în birourile decanatelor, până la exmatriculări sau rapoarte făcute de comisiile de etică, studenţii se arată îngrijoraţi de faptul că acesta este modul în care unele universităţi aleg să răspundă la criticile făcute publice de studenţi cu privire la problemele din universităţi.

Studenţii le reamintesc membrilor comunităţilor academice că rolul acestora este tocmai să formeze şi dezvolte spiritul critic în rândul tinerei generaţii de intelectuali ai României, nicidecum să anihileze libertatea de exprimare a tuturor celor care îndrăznesc să sesizeze probleme. Dreptul la liberă exprimare este un drept pentru care s-a luptat şi care a fost câştigat la Revoluţia din `89, de aceea ANOSR atrage atenţia că orice încălcare a acestuia reprezintă un afront adus democraţiei şi dezvoltării spiritului civic în rândul societăţii româneşti. 

ANOSR le recomandă studenţilor care trec prin astfel de probleme să se adreseze organizaţiilor studenţeşti din universităţile lor sau să contacteze alianţa pe adresa office@anosr.ro. Mai mult decât atât, ANOSR urmează să demareze un proiect în parteneriat cu Societatea Academică din România prin care va pune la dispoziţia studenţilor şi organizaţiilor studenţeşti avocaţi care să îi sprijine prin toate formele legale posibile atunci când le sunt încălcate drepturile sau când sunt victimele unor abuzuri de genul celor de mai sus. 

„Deşi au trecut mai bine de 25 de ani de la Revoluţie, se pare că mediul academic nu s-a curăţat în totalitate de practicile care erau folosite în sistemul comunist. Deşi ne-am aştepta ca universităţile să fie cele care cultivă şi dezvoltă spiritul critic în rândul studenţilor, iată că unele dintre ele fac eforturi să ne reducă la tăcere de fiecare dată când avem curajul să sesizăm o problemă sau să cerem mai mult de la sistemul universitar. Deşi în urmă cu puţin timp lăudam universităţi ca Universitatea din Bucureşti sau Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi pentru că au fost printre puţinele universităţi care au avut verticalitatea să critice Ministerul Educaţiei pentru problemele din sistemul educaţional, iată că acum privim cu dezamăgire cum ele nu pot să tolereze aceleaşi voci critice atunci când nemulţumirile sunt îndreptate către ele. Ne punem speranţele că universităţile vor înţelege că spiritul critic este o componentă esenţială pentru dezvoltarea unei societăţi democratice şi suntem pregătiţi să luăm apărarea tuturor celor care vor avea de suferit pentru că îndrăznesc să fie critici atunci când îşi exprimă opiniile despre universitate”, spune Cristi Popescu, preşedintele ANOSR.

La nivelul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi nu au fost semnalate astfel de cazuri.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite