L-aţi văzut? Un deţinut a evadat din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă l-aţi văzut pe acest bărbat, sunaţi de urgenţă la 112. Foto: Penitenciarul Galaţi
Dacă l-aţi văzut pe acest bărbat, sunaţi de urgenţă la 112. Foto: Penitenciarul Galaţi

S-a dat alarma astăzi, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, după ce un deţinut în vârstă de 27 de ani a evadat. Acesta este acum căutat în tot oraşul.

Cornel Vasile, condamnat definitiv la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, clasificat în regim deschis, a evadat astăzi din interiorul Penitenciarului Galaţi.

Pentru a fi capturat, au fost blocate căile de acces în oraş, iar personalul penitenciarului a fost alarmat. La toată această acţiune participă echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Galaţi, Inspectoratului de Poliţie Galaţi, precum şi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi şi Poliţia de Frontieră.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

„În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea puteţi contacta Penitenciarul Galaţi la numărele de telefon 0236.479.407 sau 0236.479.406, sau pe e-mail, la adresa simona.costache@anp.gov.ro”, a declarat Simona Costache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.

Deţinutul are o înălţime de 1,68 metri, structură atletică, faţa ovală, ten deschis, frunte mijlocie, păr şaten închis, ochi căprui, nas rectiliniu, tuns scurt, barba rasă.

În momentul evadării, Cornel Vasile purta un tricou negru, pantaloni negri şi adidaşi albi.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite