Airbagurile chiar sunt folositoare! O dovedeşte un accident în care singura victimă a fost stâlp din beton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cauza accidentului a fost graba unui şofer care a ignorat culoarea roşie a semaforului. Imprudenţa sa putea să-l coste viaţa, dar a scăpat mult mai ieftin, doar cu contravaloarea pagubelor provocate.

La intersecţia străzilor Eroilor şi Nicolae Bălcescu, s-a produs un accident spectaculos care, din fericire, nu s-a soldat decât cu pagube destul de însemnate.

De vină a fost un şofer care a ingnorat culoarea roşie a semaforului pe motiv că se grăbea.  Circulând pe strada Nicolae Bălcescu, acesta a intrat în intersecţie cu viteză destul de mare şi autoturismul său a lovit un altul, care avea prioritate, şi se deplasa pe strada Eroilor.

În urma tamponării, şoferul care a „trecut pe roşu”, a pierdut controlul volanului şi maşina lui s-a izbit frontal de un stâlp de iluminat, din beton, pe care l-a rupt.

„Şoferul vinovat a fost sancţionat contravenţional. În urma accidentului, n-au rezultat persoane rănite”, a declarat Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

În ciuda impactului violent care i-a oprit maşina brusc, şoferul vinovat de producerea accidentului a ieşit nevătămat din autovehicolul avariat. Airbagurile şi centura de siguranţă l-au protejat eficient şi probabil că i-au salvat viaţa.

Pentru că stâlpul ar fi putut să cadă peste maşinile şi pietonii care trec prin zonă, după câteva ore, acesta a fost la pământ cu ajutorul unei macarale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite