Administraţia Fluvială a Dunării de Jos cumpără remorchere de 30 de milioane de euro pentru intervenţii speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici este pe circuit şi urmează să ajungă în şedinţa Guvernului, spre aprobare. Prin urmare, imediat ce se aprobă cererea de finanţare, se vor demara procedurile de achiziţie a navelor.

Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi a anunţat că intenţionează să cumpere patru remorchere navale pentru intervenţii speciale. Conducerea instituţiei a informat că va depune o cerere de finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), ţinta principală pentru noile achiziţii fiind intervenţiile pe timp de iarnă pentru combaterea gheţurilor de pe fluviu.

„Valoarea celor patru remorchere este de circa 30 milioane de euro. Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici este pe circuit şi urmează să ajungă în şedinţa Guvernului, spre aprobare. Imediat ce se aprobă cererea de finanţare vom demara procedurile de achiziţie a navelor", a declarat Dorian Dumitru, directorul general al AFDJ Galaţi.

Potrivit acestuia, două dintre nave vor avea un pescaj mai mic, urmând să acţioneze pe sectorul fluvial al Dunării, iar două nave vor acţiona pe sectorul maritim. „Degeaba spargi gheaţa în amonte, dacă nu asiguri curgerea sloiurilor pe sectorul maritim”, a spus Dorian Dumitru. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite