Activitate filantropică la Catedrala  din Galaţi, în duminica slăbănogului. Mai multe persoane cu disabilităţi, ajutate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul caritabil de la Catedrala din Galaţi FOTO Bogdan Mihăilescu
Evenimentul caritabil de la Catedrala din Galaţi FOTO Bogdan Mihăilescu

Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos în colaborare cu Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Locomotor „Sporting Club“ din Galaţi şi cu spijinul unor voluntari de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie.

Duminica videcării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost prăznuită la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi prin săvârşirea Sfintei Liturghii, de către un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa reprezentanţilor Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Locomotor din Galaţi şi a numeroşi credincioşi gălăţeni.

După cuvântul de învăţătură din această zi, a fost transmis mesajul părintesc de susţinere şi încurajare al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian pentru cei ce sunt în suferinţă şi în diverse neputinţe trupeşti, în care a fost evidenţiată importanţa înţelegerii stării de neputinţă şi a datoriei celor sănătoşi de a-i sprijini pe cei aflaţi în încercări, în suferinţă şi în boli.

La momentul cuvenit, mulţi copii prezenţi la slujbă, dar şi credincioşi cu disabilităţi, au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În continuarea, prin contribuţia Centrului Eparhial, în parcul Reşedinţei Arhiepiscopale a avut loc o acţiune pastoral-misionară şi social-filantropică dedicată persoanelor cu deficienţe locomotorii, prin care 25 de persoane din cadrul Asociaţiei Persoanelor cu Handicap „Sporting Club“ din municipiul Galaţi au participat la o agapă tradiţională şi le-au fost dăruite pachete cu alimente de primă necesitate în valoare de 1.000 de lei.

La eveniment au participat şi 10 voluntari din cadrul cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi de la Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române”, filiala Galaţi, care i-au ajutat pe cei cu disabilităţi.

Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club“ Galaţi este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi umanitară, înfiinţată în anul 1992, la iniţiativa unui grup de persoane cu handicap fizic hotărât să apere drepturile persoanelor cu dizabilităţi prevăzute în legislaţia română şi europeană, precum şi în alte documente programatice. Asociaţia numără astăzi peste 600 de membri.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite