Aberaţia fiscală de pe malul gârlei: un pârâu desparte un sat de un oraş, iar orăşenii plătesc taxe mai mari, deşi au aceleaşi condiţii ca la ţară
0
În partea de nord a judeţului Galaţi se găsesc două localităţi între care există o distanţă de doar câţiva metri, respectiv albia pârâului Chinejda. Niciuna dintre aşezări nu are facilităţi ce ţin de civilizaţia acestui secol, dar dacă locuitorii din Bereşti stau într-un oraş, cei din Bereşti Meria stau într-o comună.
Atunci când ajungi în oraşul gălăţean Bereşti, pătrunzi într-o altă lume. Firesc, dat fiind că intri într-un oraş, te aştepţi să te întâmpine semne de modernitate, dar Bereştiul este un oraş închipuit. Aşezarea n-are nici în clin, nici în mânecă cu standardele care ar defini o aşezare urbană. Marea majoritate a locuitorilor au WC-ul în fundul curţii, apa potabilă vine de la fântâni şi cişmele, străzile sunt nişte uliţe, iar reţelele de gaze sau de termoficare lipsesc.
Oraşul are 2.916 locuitori (în judeţ sunt 18 sate care au populaţie mai numeroasă decât Bereştiul) şi nu există nici măcar o benzinărie, localnicii fiind nevoiţi să bată cale de aproape 30 de kilometri până la cea mai apropiată pompă. Cât despre cinema, hotel sau alte facilităţi urbane, nici pomeneală.
În esenţă, între oraşul Bereşti şi comuna vecină, Bereşti-Meria, nu prea sunt diferenţe. De altfel, între cele două aşezări sunt doar patru-cinci metri distanţă, adică exact cât calea ferată şi albia pârâului Chineja, un fel de Milcov ceva mai mic şi mai murdar.
Diferenţa dintre orăşeni şi săteni
Pe malul drept (privind spre aval) sunt orăşenii, iar pe malul stâng sunt sătenii. Casele seamănă, uliţele sunt aproape identice, nici unii, nici alţii nu au canalizare şi apă curentă. N-au nici reţea de gaze şi nici locuri de muncă. În zonă nu mai există nicio activitate economică adevărată, ci doar mici magazine şi câteva asociaţii agricole.
Distanţa de la cele două primării este de doar 300 de metri. FOTO google maps
Chiar la limita dintre aşezări se află fostul Vinalcool Bereşti, acum în ruină. O îngrămădeală de imobile şi de cisterne din beton pe jumătate dărâmate, resturi de utilaje, vegetaţie sălbăticită. Undeva, pe colţul unei clădiri abandonate, cu geamurile sparte, o plăcuţă din metal pe care scrie, cu alb pe fond roşu, „Organizaţia PSD“, partidul care conduce mai toate primăriile din zonă. Practic, ca să ajungi de la sat la oraş trebuie să faci doar cinci paşi. Este cea mai scurtă şi cea simplă tranziţie de la urbanitate la ruralitate şi viceversa.
300 de metri între primării
Dialogul dintre Primăriile de la Bereşti şi Bereşti-Meria este, probabil, cel mai simplu din România. Trecând peste faptul că ambii primari fac parte din acelaşi partid (PSD), un mare avantaj este distanţa. Mai bine zis, lipsa distanţei. Între sediul primăriei oraşului Bereşti (condusă de Octavian Dică) şi cel al comunei Bereşti-Meria (condusă de Victor Dorobăţ) sunt doar 300 de metri. În două-trei minute ajungi de colo dincolo, deci orice hârtie poate fi dusă direct, nu mai este nevoie de poştaş, plic sau timbre.
Sediul Primăriei Bereşti, văzut de la „graniţa” cu Bereşti Meria FOTO C. Crângan
Sediul Primăriei Bereşti-Meria, văzut de la „graniţa” cu Bereşti FOTO C. Crângan
De fapt, primarii îşi pot face cu mâna unul altuia din balcoanele celor două clădiri, fiind, probabil o situaţie unică în România, după cum recunosc chiar ei. „Aşa a fost să se întâmple. În 1968, când s-a făcut oraşul Bereşti, au desprins din sat cătunul Meria, care a devenit Bereşti Meria, şi s-a ridicat sediul primăriei (n.r. - între timp a fost demolat pentru a face loc unei clădiri moderne). E puţin cam ciudat, căci sediul comunei este la câţiva paşi de oraş, iar satele componente sunt, unele, la 10-12 de kilometri distanţă, dar aşa a fost împărţirea administrativă, n-avem ce face“, spune Victor Dorobăţ, primarul de la Bereşti-Meria.
Victor Dorobăţ, primarul de la Bereşti-Meria. FOTO C. Crângan
De altfel, pentru că între cele nouă sate ale comunei şi sediu nu circulă niciun autobuz, primăria a fost nevoită să asigure, cu un microbuz, accesul gratuit al sătenilor la autorităţile publice. Cu căruţa pierzi o zi să ajungi de la Puricani sau de la Aldeşti, iar pe jos este imposibil, mai ales pentru bătrânii care alcătuiesc 80 la sută din populaţia comunei.
„Nu prea suntem oraş“
Tănase Bârlădeanu, viceprimarul de la Bereşti, nu-i nici el foarte convins că aşezarea este tocmai un oraş. „Nu avem condiţii de oraş, dar ce putem să facem? Nu avem soluţii. Sperăm să putem face mai multe în viitor“, spune alesul.
Tănase Bârlădeanu, viceprimarul de la Bereşti. FOTO C. Crângan
De fapt, primăria oraşului Bereşti este cel mai important angajator din localitate şi plăteşte şi cele mai mari salarii. Până şi frumoasa uliţă evreiască din centru, ce ar fi putut să fie un adevărat complex arhitectural protejat prin lege, a ajuns să se ducă de râpă. Mai bine de jumătate dintre casele negustoreşti sunt părăsite, iar unele s-au năruit deja.
Bereştiul a ratat şansa de a fi cu adevărat oraş, însă a ratat şi şansa de a redeveni în acte o comună, astfel încât să poată beneficia de finanţări europene pentru dezvoltare rurală. S-a pus această problemă în 2010, însă până la urmă nu s-a mai organizat un referendum.
În afară de străzile care se suprapun cu drumul judeţean, doar încă trei străzi mai ştiu ce-i asfaltul, în rest oraşul are doar uliţe prăfuite. Privite de aproape, cele câteva blocuri care ar putea face diferenţa sunt afumate şi au pereţii acoperiţi de burlane: semnele sobelor din apartamente.
„Încălzire centrală”, cu snop de burlane, în oraşul Bereşti. FOTO Costel Crângan
Diferenţa stă doar în impozite
În esenţă, singură diferenţă notabilă dintre cele două aşezări stă în impozitarea locuitorilor. Mai precis, în oraşul Bereşti, conform Codului Fiscal, impozitele şi taxele locale sunt cu circa 30% mai mari decât în satul vecin. Lucru care-i cam supără pe orăşeni.
„N-am nimic în plus faţă de vărul meu de la Meria. Stă acolea, la vreo o sută de paşi. Numai că eu dau la primărie cu vreo 50 de lei pe an mai mult ca el, cu toate că avem cam la fel, şi casă, şi animale, şi pământ. Păi, e corect?“, întreabă, retoric, Alexandru Bulgaru (64 ani), localnic din Bereşti.
Pârâul Chineja, graniţa administrativă şi fiscală dintre bereşteni. FOTO C.Crângan.
În rest, nimic nu-i desparte pe săteni de orăşeni, în afară de pârâul Chineja, a cărui albie este de fapt locul de vărsare al canalizării celor cinci blocuri ale Bereştiului. Căci oraşul nu are nici măcar o staţie de epurare pentru canalizarea blocurilor, aşa că totul se varsă în firava apă curgătoare.
Se încarcă comentariile...
