A profitat de absenţa proprietarilor de la domiciliu pentru a le jefui casele. Hoţul a fost reţinut de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 25 de ani este cercetat pentru furt calificat, el fiind suspectat că a pătruns în locuinţele a doi consăteni, de unde a furat bunuri în valoare de câteva mii de lei. Poliţiştii i-au percheziţionat locuinţa, dar prejudiciul nu a fost recuperat decât parţial.

Pe 28 martie, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi au pus în executare două mandate de aducere şi au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui tânăr de 25 ani, din comuna Scânteieşti, bănuit de săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat. 

Cu ocazia percheziţiei, poliţiştii au identificat şi recuperat mai multe bunuri pe care tânărul le-ar fi sustras din două locuinţe de pe raza comunei, proprietarii acestora locuind în municipiul Galaţi.

”Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada ianuarie – februarie 2018, cunoscând că imobilele în cauză nu sunt locuite, persoana bănuită ar fi pătruns în mai multe rânduri, în interiorul acestora şi ar fi sustras bunuri în valoare totală de 5.000 de lei”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 50%, tânărul fiind reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În aceeaşi zi, poliţiştii postului de Poliţie Vârlezi au identificat un tânăr de 27 ani, din localitate, care, în noaptea de 27/28 martie, ar fi pătruns prin escaladare în locuinţa unui consătean, de unde ar fi sustras suma de 1.250 de lei. Şi acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar prejudiciul a fost recuperat parţial. Oamenii legii continuă cercetările în ambele cazuri sub suspiciunea de furt calificat.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite