Şi-a găsit sfârşitul sub roţile tractorului pe care îl conducea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teribilul accident a avut loc la prânz, la ieşirea din localitatea Gârbovăţ, judeţul Galaţi. Echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Descarcerare, precum şi elicopterul SMURD au fost solicitate să intervină pentru a salva viaţa unui bărbat rămas încarcerat în tractorul pe care acesta îl conducea

Un bărbat de 35 de ani a trecut prin momente de groază. Tânărul a vrut să coboare o vale cu tractorul pe care îl conducea şi s-a răsturnat. Cel mai probabil, cauza evenimentului ar fi remorca plină cu grâu şi azotat de amoniu care era prinsă de atelaj.

Echipaje ale Ambulanţei Galaţi şi Descarcerarea din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi au plecat imediat spre locul incidentului, pentru a-l scoate pe tânăr dintre fiarele contorsionate. În ajutorul acestuia a fost solicitat să intevină şi elicopterul SMURD.

„Din păcate, leziunile suferite de bărbat au fost incompatibile cu viaţa, astfel că echipajele de salvare nu au mai putut decât să constate decesul acestuia”, a declarat doctorul Angel Trifan, medic coordonator UPU - SMURD Galaţi.

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea tragicului eveniment. De asemenea, în urma cercetărilor se va afla dacă este vorba despre un accident de muncă, sau dacă tânărul se afla în timpul său liber.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite