Şcoală de Reologie la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi. Studenţii vor învăţa diferenţele dintre polimeri şi materialele compozite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Cătălin Fetecău
Foto: Cătălin Fetecău

La eveniment vor participa speakeri de marcă, printre care se numără academicianul Bogdan C. Simionescu şi Marc J.M. Abadie, profesor la Universitatea din Montpellier.

Centrul de Excelenţă în Prelucrarea Polimerilor din cadrul Facultăţii de Inginerie din Galaţi, coordonat de profesorul Cătălin Fetecău, organizează un interesant eveniment în perioada 9-12 April 2019: şcoala de reologie.

Reologia este ştiinţa ce studiază interdependenţa între solicitările mecanice, răspunsul corpurilor şi proprietăţile acestora. Această ştiinţă stabileşte modelele matematice care descriu comportamentul corpurilor supuse la solicitări. Acest comportament este determinat de dependenţa dintre forţe (solicitări) şi răspuns (deformare, de exemplu).

O forţă sau un sistem de forţe aplicat unui corp conduce la mişcarea acestuia. Mişcarea corpului poate consta în deplasări (translaţie sau/şi rotaţie) sau/şi deformări (modificarea formei sau/şi volumului). În general, deplasarea nu modifică poziţia relativă a elementelor ce formează corpul, dar modifică poziţia acestuia, în raport cu un sistem de referinţă exterior. Deformarea determină modificarea poziţiei relative a elementelor constituiente.

Deformarea, în cazul solidelor, are loc până la atingerea echilibrului între forţele interne şi externe. Gradul de deformare se schimbă continuu în timp pentru fluide care nu ajung la o deformaţie de echilibru. Curgerea este fenomenul în care deformaţia creşte continuu şi nu se mai recuperează după îndepărtarea forţei. Curgerea are un rol important în majoritatea operaţiilor specifice tehnologiilor de sinteză şi prelucrare a polimerilor.

La eveniment vor participa speakeri de calibru, printre aceştia numărându-se Bogdan C. Simionescu, vicepreşedintele Academiei Române şi profesor universitar la Departamentul Polimeri Naturali şi Sintetici din cadrul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Marc J.M. Abadie, profesor la Universitatea din Montpellier (Franţa), un expert în studiul polimerilor, autorul a peste 11 cărţi şi deţinătorul a 11 patente de cercetare, având în pregătire zeci de doctoranzi în domeniu şi Marius Lungu, şeful Serviciului Injecţie Plastic şi Vopsitorie în cadrul Renault România.

Studenţii vor avea ocazia să înţeleagă principala diferenţă între materialele termoplastice, termorezistente şi elastomeri, proprietăţile şi diferenţa dintre polimeri şi compozite, relaţiile  dintre structura şi proprietăţile polimerilor şi compozitelor; avantajele şi limitările ambelor tipuri de materiale şi să aibă o mai bună înţelegere şi abordare a procesării polimerului şi a compozitului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite