Şantierul naval Damen din Galaţi a finalizat un modern vas de cercetare pentru Ministerul Pescuitului din Angola

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nava Baia Farta construită la Galaţi pentru Angola FOTO Damen Group
Nava Baia Farta construită la Galaţi pentru Angola FOTO Damen Group

Nava „Baía Farta” are 74 de metri lungime şi este echipată pentru întreaga gamă de activităţi de cercetare şi evaluare în domeniul pescuitului, inclusiv operaţiuni hidrografice, cercetări acustice, pescuit specializat, analiză de plancton şi apă, precum şi operaţiuni de depoluare şi de remorcare de urgenţă. Este cea de-a patra navă cumpărată de angolezi de la Damen.

Şantierul Naval Damen Galaţi a efectuat pe 17 octombrie 2018 livrarea provizorie a unui modern vas de cercetare în domeniul pisciculturii şi ecologiei – cu numele „Baía Farta” - către Ministerul Pescuitului din Angola. Vasul de tip Damen FRV 7417 are 74 de metri lungime şi a fost comandat în iulie 2016. Va mai rămâne în Galaţi până în luna noiembrie a acestui an, când va porni spre Angola, unde va avea loc livrarea finală.

Cu o coastă cu o lungime totală de 1.600 km, dezvoltarea industriei pescuitului este o prioritate Angola. În prezent, peste 100.000 de persoane din amintita ţară trăiesc din pescuitul comercial şi  tradiţional, iar autorităţile fac eforturi pentru a menţine activitatea atât în zona rentabilităţii, cât şi în cea a sustenabilităţii de Mediu.

„Baía Farta” este o navă echipată pentru întreaga gamă de activităţi de cercetare şi evaluare în domeniul pescuitului, inclusiv operaţiuni hidrografice, cercetări acustice, pescuit specializat, analiză de plancton şi apă, precum şi operaţiuni de depoluare şi de remorcare de urgenţă.

Pentru a-şi maximiza eficienţa, „Baía Farta” a fost construită în conformitate cu standardele de notare internaţională Silent-A/F/R. Asta înseamnă că în proiectarea, construcţia şi dotarea ei au fost luate în calcul cele mai bune variante pentru a minimiza zgomotul subacvatic, precum şi zgomotul şi vibraţiile acustice interne la bord.

„Rigiditatea structurii şi a suporturilor pentru toate componentele şi sistemele potenţial generate de zgomot şi vibraţii au fost verificate temeinic pentru a se asigura că acestea respectă notaţia Silent. Expertiza de la şantierele navale Damen Gorinchem şi Damen Schelde Naval Shipbuilding a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea acestei nave sofisticate”, a declarat Ben Littler, comunicatorul şef al Grupului Damen.

Livrarea finală a navei se va face în Africa. „În următoarele câteva săptămâni divizia din Africa a Grupului Damen va prelua Baia Farta prin testele finale şi verificările înainte de a ieşi în Atlantic pentru misiunile ce-i vor fi încredinţate. Suntem încrezători că se va dovedi a fi o navă foarte eficientă şi că va juca în anii următori un rol important în dezvoltarea industriei pescuitului angolian”, a declarat Friso Visser, directorul regional Damen Africa.

Ministerul Pescuitului din Angola şi Grupul Damen au mai colaborat şi în anii trecuţi, când constructorul naval a furnizat două nave de supraveghere a pescuitului FRV 6210 (ambele de 62 de metri lungime), precum  şi un vas de pescuit mai mic (FRV 2808).
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite