27 de ani de închisoare pentru deţinuţii care luau bani de la bătrâni paralizaţi şi copii prin metoda ”Accidentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii care se dădeau drept avocaţi şi comisari de Poliţie au fost condamnaţi pe 15 septembrie la pedepse care totalizează 27 de ani de închisoare, în timp ce faţă de complicii lor, şapte la număr, s-a dispus încetarea procesului penal.

Şerban Răzvan şi Sterian Sefer au pus în aplicare un plan de ”ţepuire” a persoanelor de vârsta a treia, dar şi a unor copii de 12 şi 14 ani prin metoda ”Accidentul”. 

Ajutaţi de alţi 10 complici, ei au sunat în total 16 persoane, pretinzând că sunt avocaţi, comisari de poliţie sau fii ai victimelor, cărora le spuneau că a avut loc un grav accident de circulaţie, soldat cu rănirea unui minor, iar pentru rezolvarea situaţiei cereau diverse sume de bani. 

Până şi anchetatorii au rămas şocaţi de amploarea reţelei pe care deţinuţii au reuşit să o dezvolte din Penitenciarul Galaţi pentru a înşela atâtea persoane, prejudiciul fiind şi el impresionant: 188.850 lei, 20.610 euro şi 13.100 dolari. 

Escrocii nu au avut milă nici de persoanele paralizate. Florin Palade, unul dintre cei implicaţi în această înşelăciune, a mers la casa unei persoane de vârsta a treia imobilizată la pat şi i-a luat toţi banii din şifonier, după ce i-a spus victimei că are nevoie de ei pentru a-i scăpa o rudă de problemele juridice. 

Până şi mama unuia dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din Galaţi, Gigel Potrivitu, a fost sunată, dar deţinuţii s-au dat de gol după ce i-au spus femeii că au nevoie de bani pentru a plăti onorariul avocatului, nimeni altul decât Gigel Potrivitu. Interesant de amintit este că avocatul Gigel Potrivitu a fost afectat iniţial după cele întâmplate, dar a sfârşit prin  a-i reprezenta pe o parte dintre escroci. ”M-am supărat la început, dar apoi am decis să îi reprezint în instanţă. Ce a fost, a fost”, ne-a declarat Gigel Potrivitu. 

Curtea de Apel Galaţi a finalizat cercetarea judecătorească în acest dosar pe 15 septembrie, instanţa condamnându-i definitiv pe protagoniştii acestei poveşti la pedepse ce totalizează 27 de ani de închisoare.

Cea mai mare pedeapsă o va avea de executat Şerban Răzvan. Condamnat iniţial la 13 ani şi 8 luni de închisoare, gălăţeanul va executa în final 9 ani, 6 luni şi 10 zile de închisoare. Sefer Sterian va sta după gratii nouă ani şi a fost obligat să restituie 19.000 de lei către persoanele păgubite, în timp ce Nagy Tiberius Virgil a primit 9 ani, 1 lună şi 14 zile de închisoare.

Nagy Krisztina Erzsebet a fost condamnată iniţial la trei ani de închisoare cu suspendare, dar judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi au hotărât în final să înceteze procesul penal în cazul său, după ce a încheiat un acord de mediere cu una dintre persoanele escrocate. 

Şi un minor implicat în această poveste, Ali Bogdan Dănuţ, a păţit-o, el urmând să fie internat pentru un an într-un centru de reeducare, după ce a fost găsit vinovat de complicitate la înşelăciune.  Stranie este atât decizia Judecătoriei Galaţi, cât şi cea a Curţii de Apel, care au stabilit încetarea procesului penal faţă de alte şapte persoane puse sub acuzare în acest dosar. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite