Vasile Tătaru, dosar penal pentru contrabandă cu ţigări şi ultraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Tătaru
Vasile Tătaru

El a fost surprins ieri de jandarmi în zona Pieţei Moldovei din municipiul Focşani, în timp ce plasa ţigări de contrabandă spre vânzare.

Vasile Tătaru, fost preşedinte al echipei de fotbal "Unirea" Focşani şi fost administrator al Hotelului "Căprioara" din Crângul Petreşti, a fost prins ieri de jandarmi în timp ce încerca să plaseze pentru comercializare mai multe pachete de ţigări netimbrate, din portbagajul unui autoturism, unei femei de etnie rromă.

În momentul când patrula de jandarmi s-a apropiat de autoturism şi a trecut la legitimarea sa, Tătaru s-a urcat la volan şi a încercat să se sustragă controlului  lovind cu autoturismul jandarmul aflat în partea din spate a maşinii.

În acel moment au intervenit ceilalţi jandarmi şi l-au imobilizat pe Vasile Tătaru, care devenise agresiv şi adresa injurii şi ameninţări jandarmilor.

În urma controlului efectuat în porbagajul autoturismului s-a găsit un număr de 50 de pachete de ţigări netimbrate chinezeşti, marca ”Jing Ling”, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Celui în cauză i-a fost întocmite dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Mai puteţi citi:

Interlopul Costică Argint a părăsit Penitenciarul Focşani / Vezi aici ce a declarat acesta când a fost eliberat

Finul de cununie al judecătoarei Topor este interlop! Avocat: Nu i se poate reproşa acest lucru

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite