Un şofer din Vrancea, accident grav cu un microbuz la Brăila. O persoană a murit şi alte trei au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr a murit şi alte trei persoane au fost rănite după ce un microbuz a intrat într-un refugiu de tramvai, în municipiul Brăila, iar o ţeavă din gardul refugiului a străpuns autovehiculul potrivir Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, Camelia Bucur, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că accidentul a avut loc, sâmbătă seară, în jurul orei la 23.00, pe Bulevardul Dorobanţilor din municipiul Brăila, la intersecţia cu strada General Eremia Grigorescu.

Conform sursei citate, un bărbat din Focşani, judeţul Vrancea, care conducea un microbuz pentru transportul public de persoane interjudeţean, nu a respectat semnificaţia indicatorului ocolire prin dreapta situat în apropierea unui refugiu de tramvai, iar microbuzul a intrat cu partea din faţă în gardul refugiului.

În urma impactului, un tânăr de 26 de ani din judeţul Galaţi a murit şi alte trei persoane au fost rănite, fiind vorba despre şofer şi alţi doi pasageri - un băiat de 13 ani şi o femeie de 39 de ani, ambii din Tulcea.

Potrivit martorilor, o ţeavă din gardul refugiului a străpuns microbuzul, cauzând decesul tânărului de 26 de ani.
Cei trei răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Brăila.

Şoferul a fost testat pentru a se vedea dacă a consumat alcool, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în acest caz.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite