Scena de striptease intrată în istoria cinematografiei. Cine este românca dezbrăcată de Fellini în „La dolce vita“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Nadia Gray, protagonista scenei de striptease din "La dolce vita" FOTO Wikipedia
Actriţa Nadia Gray, protagonista scenei de striptease din "La dolce vita" FOTO Wikipedia

Unul dintre cele mai importante capodopere ale cinematografiei mondiale, filmul „La dolce vita“, regizat de Federico Fellini, a rămas în memoria cinefililor şi printr-o scenă de striptease jucată de o româncă celebră.

Nadia Gray, pe numele de fată Kujnir-Herescu, este o actriţă care în urmă cu mai bine de jumătate de secol a făcut carieră la Hollywood. Puţină lume ştie că ea s-a născut în România, în anul 1923, tatăl său fiind la origini rus, iar mama o româncă aristocrată din Basarabia.

De o frumuseţe sclipitoare, Nadia şi-a construit de mică o carieră de vedetă, debutând la vârsta de 15 ani pe celebra scenă de la Majestic. Ea s-a căsătorit cu un prinţ celebru al României interbelice, Constantin Cantacuzino, cunoscut publicului larg ca Bâzu, aviator de mare clasă în cel De-al Doilea Război Mondial, dar şi un mare sportiv al României. Pe acesta l-a cunoscut în timpul unui incident de zbor, unul dintre motoarele avionului comercial pe care îl pilota acesta luând foc. Bâzu a reuşit să-i liniştească pe pasageri şi zborul s-a încheiat cu bine.

Soţia prinţului Cantacuzino, zis Bâzu

Bâzu era în 1946 pilotul oficial al liderei comuniste Ana Pauker când a decis să-şi trimită soţia din ţară, în Italia, un an mai târziu părăsind la rândul său România, pentru a i se alătura Nadiei. Un deceniu mai târziu cuplul divorţează, prinţul Cantacuzino murind ulterior, în exil, la vârsta de 52 de ani, în Spania. Nadia se căsătoreşte cu un bărbat din Marea Britanie, după care şi-a luat numele de Gray.

nadia gray

Deşi a debutat în cinematografie în anul 1949, într-o co-producţie franco-austriacă, "Necunoscutul dintr-o seară", momentul său de glorie a însemnat distribuirea într-un rol interesant în pelicula “La dolce vita”, film realizat în anul 1960 de celebrul regizor Federico Fellini. Nadia a fost colegă de platou cu marele Marcelo Mastroiani şi a interpretat în filmul premiat cu Oscar pentru cea mai bună regie rolul unei dame de companie care îşi sărbătoreşte propriul divorţ printr-o petrecere încheiată cu un număr de striptease.

Înainte de Fellini, Nadia a fost remarcată ca frumuseţe chiar de celebrul scriitor român Ionel Teodoreanu, care a făcut o pasiune pentru ea. Memorialistul Vlaicu Barna, bun prieten al scriitorului, a dezvăluit în una dintre lucrările sale un aspect care i-a dat cu totul viaţa peste cap autorului operei “La Medeleni”.

L-a trimis pe scriitor în braţele paharului

„Era în timpul războiului, când pe scena teatrului din pasajul Majestic apărea un exemplar de lux al frumuseţii feminine. Vederea ei, ca o lovitură de trăsnet pentru vestitul curtezan, a fost fatală. Din clipa când a văzut-o, el n-a mai avut linişte şi somn, pentru că toate încercările de a se apropia de femeia devenită a visurilor şi a destinului, cum zicea, i-au fost zădărnicite. Mesajele trimise prin scrisori, versuri şi buchete de flori au rămas fără efect şi total ignorate. Îndrăgostitul se plângea acum cu amărăciune prietenilor şi prietenelor, fără cea mai mica jenă", povesteşte Vlaicu Barna.

Nadia Gray

Acel episod l-a trimis în braţele băuturii pe Ionel Teodoreanu, iar Nadia avea să-l aleagă de soţ pe Constantin Cantacuzino.

Nadia şi-a continuat cariera în America, unde s-a căsătorit din nou, în 1964, cu un avocat, iar la vârsta de 43 de ani, în plină glorie, s-a retras definitiv de pe platourile de filmare, cu un activ de 70 de producţii de film în care a jucat. A devenit artistă în saloanele de cabaret din New York.

Nadia Gray a murit în anul 1994, la vârsta de 71 de ani, ca urmare a unui atac de cord.
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite