Bancul nu dezvăluie şi mai departe dacă aceştia au fost întemeietorii urbei. Nici eu nu cred aşa ceva, caracalenii fiind oameni cumsecade şi de ispravă, care au ridicat o frumuseţe arhitecturală de teatru şi au dat lumii personalităţi de seamă.

Însă este posibil – că în politică totul este posibil - ca unii dintre cei căzuţi în cap din căruţă să fi ajuns în timpurile acelea imemoriale în funcţii de conducere în administraţia publică locală, având drept de decizie prin comisia de atribuiri de denumiri de străzi şi instituţii. Aşa se face că, într-o zi, localnicii şi-au făcut cruce când au văzut că Puşcăria are o adresă nouă, pe Strada Libertăţii, iar Cimitirul - pe Strada Învierii.

Numele acelor edili atât de inspiraţi şi „inventivi” a rămas necunoscut până în zilele noastre, şi aşa va rămâne, pentru că nimeni nu are interesul să desecretizeze prea curând arhivele ca să nu trezească nemulţumirea unor urmaşi încă în viaţă.

Din istorie am învăţat, însă, că boacănele şi isprăvile bune sau rele ale mai marilor zilei – primari sau miniştri - nu pot fi ţinute la nesfârşit departe de ochii lumii, sub obroc, cu toată îndârjirea manifestată de făptaşi de a acţiona în secret. Aşa a păţit şi ministrul caracalean Florin Iordache, care, de când este în politică, a făcut mai multe... nefăcute.

Pe prima dintre ele a comis-o în marţea neagră, când, în calitatea de preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, a pritocit în secret, pe întuneric, alături de alţi complici, un proiect de act normativ privind graţierea şi amnistia pentru pârnăiaşi şi viitori purtători de zeghe, unii dintre ei chiar colegi de partid şi de parlament cu insul. 

Numai că, să vezi ghinion! Lucrătura şireată a lui Iordache, din Caracal, a fost dată în vileag de nişte ziarişti vigilenţi. Aceştia s-au prins de ce pe individ nu-l prinde somnul în miez de noapte şi au dat semnalul de alarmă, iar actul amnistiei şi graţierii nu a mai ajuns dis-de-dimineaţă la votul colegilor de partid – majoritari – care abia aşteptau să scape de primejdia pierderii libertăţii. Şi a privilegiilor, desigur.

Dar acest eşec nu l-a afectat prea mult pe Iordache-milostivul. Dimpotrivă, cota lui de încredere şi popularitate în partidul condus de Ponta a atins niveluri nebănuite. (Ni)micul Titulescu, apoi Dragnea descoperiseră în Iordache sluga perfectă, singura capabilă să facă lucrurile murdare, să-şi asume riscul spargerii lacătelor din puşcării pentru eliberarea deţinuţilor, sau „albirii” dosarelor celor aşteptaţi pe la Jilava şi la Poarta Albă... Mai ales a celor autovictimizaţi ca fiind condamnaţi pe motive politice. Că dacă toată ziua, bună-ziua, Gâdea, Badea, Ciuvică, Pieleanu, Bolcaş, Creţulescu, Drăgotescu şi alte fătuci de pe la Antena 3 şi România TV nu contenesc a îndobitoci poporul că Voiculescu, Dragnea şi colegii au dosare politice, atunci înseamnă că aşa este şi boborul musai trebuie să-i creadă.

Dacă până aici m-am cam jucat cu slovele, încercând să „croşetez” un pamflet pentru descreţirea frunţilor celor ce-şi fac timp pentru citirea online a unui articol de ziar, mai departe să mă refer, cu seriozitate, la recidiva D-lui Iordache de la acest început de an 2017.

Nu încape nici o îndoială că Dragnea i-a oferit lui Florin Iordache postul de ministru al Justiţiei nu pentru că îşi luase doctoratul la „faimoasa” Universitate de la Bălţi (Republica Moldova), ci tocmai pentru că avea în spate experienţa din „marţea neagră”. Şi determinarea de a duce până la capăt ceea ce începuse atunci.

Ajungând la putere în Parlament şi la guvernare printr-o politică populistă şi o manipulare de amploare pe care doar FSN-ul lui Iliescu şi Petre Roman au întrecut-o în primii ani postdecembrişti, discipolii penali PSD-işti, în cap cu Dragnea, şi-au făcut un calcul simplu: avem puterea deplină în legislativ şi executiv şi punem în aplicare ce am gândit înainte de campania electorală.

Strecurăm printre degete ceva bănuţi amărâţilor care ne-au dat votul în 11 decembrie trecut, invocăm greaua moştenire de la tehnocraţi dacă nu ne iese stamba cu bugetul şi alte promisiuni, apoi ne ocupăm şi de ceea ce ne doare cel mai mult; să scăpăm de dosarele penale. Dar, atenţie Iordache! Parlamentul este în vacanţă! Aşa că pregăteşte, tu, ordonanţele de urgenţă cu amnistia şi graţierea, chiar dacă nu le-am prins în programul de guvernare, du-te cu ele la Grindeanu, băiatul acela căruia eu i-am făcut echipa ministerială şi daţi-le repede-repede OK-ul pentru Monitorul Oficial.

Bineînţeles că articolul acela despre graţiere, cu dezincriminarea abuzului în serviciu, a fost discutat între patru ochi de şeful de partid şi ministru. Cum să facă puşcărie primarii noştri, şi miniştri noştri, şi secretarii noştri de stat, şi preşedinţii de consilii judeţene, şi eu - sau alt prieten de pe la Ministerul Dezvoltării - pentru pagubele astea, modice, de până la 200.000 de lei produse statului? Penal te numeşti, măi Florică, doar dacă furi milioane!

Acesta şi nu altul era scenariul intrării PSD în pâine. Era suficient un minut de la apariţia acelor acte normative în Monitorul Oficial şi ordonanţele cu dedicaţie îşi produceau efectul, iar Iohannis rămânea cu buza umflată. Că strada care protestează nu contează. Ce scandează oamenii aceia plătiţi de Soros nu interesează. Încet, încet lucrurile se vor calma şi oamenii vor accepta realitatea, că nu au încotro. Până la alegerile următoare mai e timp. Atunci, sărăcimea dependentă de primari, de ajutoarele sociale vor mai primi cava bănuţi şi vor vota tot cu PSD că nu au altă variantă.

Nota bene: pentru descongestionarea puşcăriilor, ministrul Iordache a declarat zilele trecute că în bugetul ministerului au fost prevăzute fondurile necesare construirii a două noi penitenciare, din care unul chiar în oraşul natal – Caracal. Va avea amplasamentul tot pe str. Libertăţii?